Cel mai bogat om din lume a ieșit la „cumpărături” în Europa. Carlos Slim deține o participație de 21% la KPN
Miliardarul mexican Carlos Slim a ajuns să dețină 21% din acțiunile companiei olandeze de telecomunicații KPN, care nu a reușit să-și convingă toți acționarii să refuze oferta grupului America Movil, transmite Bloomberg.
America Movil domină piața telecomunicațiilor mobile în America Latină și dorește să-și diversifice afacerile prin extinderea în Europa.
Grupul sud-american a anunțat că deține 21% din acțiunile KPN, față de 8,7% anterior, după ce compania olandeză nu a reușit să se alieze cu un rival sau să convingă acționarii să respingă oferta din partea lui Slim.
Săptămâna trecută, America Movil a preluat 21% din Telekom Austria, profitând de criza din Europa pentru a se extinde la prețuri reduse.
Oferta de 2,6 miliarde euro a America Movil, aflată în derulare, vizează atingerea unui pachet reprezentând 28% din acțiunile KPN. Conducerea companiei olandeze consideră că prețul oferit, de 8 euro pe acțiune, este prea mic.
Cele două companii europene vor obține acces la echipamente la prețuri mai mici la pachet cu achizițiile gigantului sud-aemrican. Telekom Austria a salutat intrarea America Movil în acționariat.