Cel mai mare producător chinez de turbine eoliene vrea să înceapă producția în București
Grupul chinez Sinovel, cel mai mare producător chinez din domeniul eolian și numărul doi mondial, intenționează să intre într-un parteneriat cu uzinele Faur, deținute de frații Emil și Marius Cristescu, și să înceapă producția de turbine eoliene la București.
„Recent, o misiune a Departamentului Afaceri Internaționale a grupului chinez Sinovel a vizitat firma bucureșteană Faur. Cu acest prilej au avut loc discuții cu managementul societății privind realizarea unor proiecte în domeniul energetic, în parteneriat cu firma bucureșteană”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerț.
Directorul general al Faur, Mariana Hristea, a declarat agenției MEDIAFAX că firma chineză intenționa să deschidă o fabrică. Vizitând Faur, chinezii au decis să producă în uzina bucureșteană.
„Vor să producă în fabrica noastră, pentru că au constatat că avem capacitatea necesară. Dacă perfectăm contractul cu ei vom face investiții importante și vom cumpăra linii de producție noi”, a spus Hristea.
Ea a afirmat că negocierile sunt în derulare, iar un contract cu firma din China ar putea fi semnat în următoarele luni.
„Vor produce în parteneriat cu noi turbine eoliene. Ei vor veni cu know-how-ul, iar noi cu capacitățile de producție”, a mai spus Hristea.
Grupul Sinovel operează în România două proiecte de capacitate medie și intenționează să-și continue dezvoltarea prin construcția de parcuri eoliene.