Cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în România în ultimii 30 de ani, prezentat azi

Publicat: 13 05. 2017, 09:30
Actualizat: 20 05. 2017, 18:13

This browser does not support the video element.

În iunie 2016, Romgaz Mediaș (SNG), cel mai mare producător intern de gaze, a anunțat realizarea unei noi descoperiri importante de hidrocarburi pe teritoriul României în Perimetrul RG 06 Muntenia Nord-Est, unde desfășoară operațiuni petroliere că unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare-Dezvoltare-Exploatare.

Descoperirea este situată în sectorul nord-estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 km, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1500 și 5000 m, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei.

Testele de producție finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca și 77 Rosetti, confirmă o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 m aflat la adâncime de peste 4000 m. Rezultatele obținute în urmă testelor de curgere (DST) pe duze de 7 mm și 9 mm prefigurează producții zilnice între 1400 și 2200 boe/sondă. Resursa contingenta, evaluată pe bază datelor obținute din foraje, care include geofizică de sondă, carote mecanice și fluide extrase la țeste, dar și din dimensionarea capcanei pe date seismice 3D, este estimată între 150 și 170 milioane boe (echivalentul barililor de petrol).

„Rezultatele obținute la cele două sonde confirmă că decizia utilizării seismicii 3D în explorarea de deschidere pentru obiectivele geologice de mare adâncime este una corectă. Productivitatea întregului ansamblu structural crește considerabil în urmă rezultatelor obținute și oferă perspectivă realizării de noi descoperiri importante în următoarea perioadă. Lucrările de explorare se derulează conform programelor stabilite și includ realizarea planurilor de dezvoltare pentru intrarea în producție a noilor sonde” a afirmat atunci Dumitru Rotar, Director General Adjunct-Explorare și Producție al Romgaz.

Ministrul Energiei: Pe consumul mediu anual, ne-ar ajunge 3 ani.

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că explorarea din județul Buzău este foarte importantă și se va dezvolta în următorii ani, crescând la 25-27 miliarde de mc de gaz. În plus, spune premierul, zăcământul ar asigura singur independența energetică a României pentru gaz pe o perioadă de 2-3 ani.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, vineri, la Buzău, că zăcământul de gaze de la platforma Caragele, din acest județ, este evaluat la aproape 4 miliarde de dolari, el menționând că aceasta ar asigura, pe consumul mediu anual, necesarul național pentru 3 ani.

„Romgaz ne-a prezentat cea mai mare descoperire pe care o companie românească – Romgaz – a făcut-o pe rezerve de gaze din România. E o rezervă de 30 de miliarde de metri cubi și posibilitate de exploatare de 27 de miliarde de metri cubi. Pe consumul mediu anual, ne-ar ajunge 3 ani. Este un depozit evaluat, la un preț minim, aproape de 4 miliarde de dolari”, a spus ministrul Energiei.

El a arătat că zăcământul este o descoperire foarte importantă, care a trecut de faza de explorare, fiind deja în faza de exploatare, existând livrări în sistem.