Cele mai mari companii din România, întâlnire de urgență după măsurile fiscale anunțate de PSD

Publicat: 30 06. 2017, 12:39
Coaliția pentru dezvoltarea României, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Romanian Business Leaders, Camera de Comerț Americană în România, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România, Camera de Comerț și Industrie Româno Germană și Consiliul Investitorilor străini, au anunțat o conferință de presă comună, scrie Ziarul Financiar
 
Joi seară, Coaliția pentru Dezvoltarea României a anunțat că măsurile fiscale anunțate prin programul de guvernare, începând de la introducerea unui impozit pe cifra de afaceri, până la taxa de solidaritate, care ar trebui să fie plătită de cei care câștigă peste 10 salarii minime în România, vor afecta investiții de amploare și vor compromite ciclul pozitiv de creștere în care se află economia românească.
 
„Coaliția pentru Dezvoltarea României apreciază că lansarea unor astfel de propuneri slăbește încrederea în clasa politică și în executiv, crește semnificativ nivelul de risc, concretizându-se în diminuarea drastică a volumului investițiilor private, românești și străine, cu deteriorarea corespunzătoare a indicatorilor de dezvoltare economică și socială, materializându-se în ultimă instanță în nivelul de trai al cetățenilor acestei țări”, a afirmat Coaliția pentru Dezvoltarea României.
 
Spre surprinderea tuturor, PSD a venit joi dimineață cu un program de guvernare care prevede o revoluție fiscală în ceea ce privește taxarea companiilor și anunță noi taxe pentru persoanele fizice.
 
În acest moment, 49% din business-ul din România aparține investitorilor străini, 47% companiilor private românești și 4% regiilor de stat.
 
La depunerea jurământului noului guvern Tudose, Klaus Iohannis, președintele României, a spus coaliției de guvernare PSD-ALDE: „Ați băgat țara în criză, încetați cu această țopăială fiscală”