Cererea de petrol din Europa se află la minimul ultimilor 20 de ani și continuă să scadă

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 07 02. 2016, 10:43

Cererea de petrol din Europa, aflată deja la minimul ultimilor 20 de ani după cinci ani de declin, va continua să scadă, influențată de perspectivele economice nefavorabile, eficiența energetică tot mai bună și orientarea către surse alternative de energie.

Potivit estimărilor Agenției Internaționale pentru Energie, cererea de petrol din țările mari și dezvoltate ale Europei se va reduce în acest an, în timp ce alte regiuni, mai ales Asia, vor consemna o creștere solidă, potrivit CNBC.

În timp ce consumul țărilor europene membre ale Organizației pentru Coperare și Dezvoltare Economică va coborî cu 190.000 de barili pe zi în acest an, după un declin de 510.000 de barili pe zi anul trecut, Asia va înregistra un plus de peste 500.000 de barili pe zi. Orientul Mijlociu și America Latină vor avea, de asemenea, rate „decente” de creștere, potrivit AIE.

Estimările pentru Europa ar putea fi revizuite pentru a reflecta un declin mai accentuat al cererii, în timp ce pentru alte regiuni o revizuire ar fi mai probabilă în sens pozitiv, a declarat Matt Parry, analist la AIE.

Consumul de petrol din Europa este la cel mai redus nivel începând cel puțin cu 1995 și posibil chiar cu începutul anilor ’90, perioadă pentru care AIE nu dispune de datele necesare pentru comparație, a spus analistul.