Cererea mare de locuințe închiriate în rândul studenților duce la SCUMPIREA imobilelor din marile orașe

Publicat: 15 08. 2024, 23:33

This browser does not support the video element.

Creșterea numărului de studenți care închiriază locuințe duce la scumpiri în domeniul imobiliar.

Astfel, tinerii care vor să achiziționeze apartamente în marile orașe vor avea mai mult de plătit.

65% vor apartamente de două camere, 81% plătesc chiria cu ajutorul părinților

Potrivit unor statistici, 65% dintre studenți caută apartamente cu două camere.  38% vor să închirieze garsoniere, iar 20% vor să închirieze apartamente de trei camere.  Cei mai mulți vor să împartă cheltuielile de chirie cu un coleg de apartament.

93% vor să-și găsească o locuință de închiriat pe site-urile online cu anunțuri imobiliare, iar dintre aceștia, 26% vor să apeleze la ajutorul cunoștințelor, iar 28% caută sfatul unui agent imobiliar.  În Cluj-Napoca și București, garsonierele au ajuns la 100.000 euro, potrivit Playtech.

81% dintre studenți plătesc chiria lunară cu banii de la părinți, acest procent fiind în creștere față de 76% anul trecut.  63% dintre respondenții unui sondaj spun că vor să cumpere locuințe gata mobilate.  9% se așteaptă ca locuința să fie curată, iar 5% doresc costuri mici de întreținere.

Cutremur pe piața imobiliară. Scumpiri cu circa 20-31%

Potrivit România TV, care citează Imobiliare.ro, prețul pe metrul pătrat la un apartament din Cluj-Napoca a crescut la 2.700 euro, cu 20% mai mult față de anul trecut.

În București, este 1.632 euro metrul pătrat, cu 10% mai mare. În Constanța sunt 1.625 euro metrul pătrat, în Timișoara 1.590 euro metrul pătrat.

Cea mai mare creștere au înregistrat-o apartamentele din Iași, cu 31%, ajungând la 1.500 euro metrul pătrat.