Prima pagină » Economic » Cererea pentru CREDITE este în scădere în Uniunea Europeană, în contextul politicii monetare stricte

Cererea pentru CREDITE este în scădere în Uniunea Europeană, în contextul politicii monetare stricte

Cererea pentru CREDITE este în scădere în Uniunea Europeană, în contextul politicii monetare stricte

Cererea pentru creditare s-a redus considerabil în zona euro, în contextul politicilor monetare stricte aplicate pentru stabilizarea inflației, arată un raport al Băncii Centrale Europene (BCE).

”Termenii și condițiile contractelor de credite au continuat să se înăsprească moderat pentru firme și împrumuturi de consum, dar s-au relaxat pentru cele imobiliare. Dar relaxarea condițiilor în cazul împrumuturilor pentru locuințe nu a fost însoțită de o scădere corespunzătoare a marjelor de împrumut”, constată Banca Centrală Europeană.

Raportul notează că, în sectorul construcțiilor, condițiile de creditare au devenit mai rigide decât în alte sectoare economice. În general, experții BCE se așteaptă la înăsprirea condițiilor de creditare și în primul trimestru din 2024.

”Băncile au raportat scăderi ale cererii din partea firmelor pentru împrumuturi și linii de creditare, a cererii pentru credite de consum și a împrumuturilor destinate familiilor în trimestrul al patrulea din 2023. În cazul tuturor categoriilor de credite, declinul cererii a fost cauzat de nivelul general al dobânzilor”, subliniază raportul Băncii Centrale Europene.

”Scăderea volumului investițiilor fixe a afectat cererea firmelor pentru împrumuturi, iar încrederea slabă a consumatorilor și perspectivele reduse de pe piețe au generat reducerea cererii de credite”, subliniază BCE.

Însă, pentru prima dată în ultimii doi ani, băncile din Uniunea Europeană se așteaptă la o creștere ușoară a cererii pentru companii și în domeniul imobiliar în primul trimetru din 2024.

Banca Centrală Europeană, care a majorat semnificativ dobânda de referință în ultimul an și jumătate pentru a stabiliza inflația, a semnalat că va menține o politică monetară strictă în următoarele luni. Christine Lagarde, președintele BCE, a declarat că reducerea dobânzii de referință va fi aplicată din vară, subliniind că orice hotărâre va fi luată în funcție de evoluțiile inflației și de starea economiei.

”Consiliul Guvernatorilor BCE este pe calea cea bună” în eforturile de stabilizare a prețurilor. ”Eu aș spune că este probabilă o decizie” în vară. ”Dar trebuie să fim rezervați, pentru că depindem de datele economice și încă există un nivel de incertitudine și unii indicatori care nu sunt ancorați la nivelul pe care l-am dori”, a declarat Christine Lagarde săptămâna trecută.

Foto: Profimedia

Citește și:

France 24: Autostrăzi blocate de PROTESTE: Nemulțumirile fermierilor se propagă în Europa

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și