Cu premierul Grindeanu și șeful PSD, Liviu Dragnea, în SUA, Guvernul condus prin delegație de vicepremierul Sevil Shhaideh a adoptat, vinerea trecută, o ordonanță de urgență prin care asigură 30 de miliarde de lei pentru primării. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial pe 25 ianuarie. Odată cu intrarea lui în vigoare se instituie etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, în cadrul căruia se va asigura finanțarea a 9.500 de obiective de investiții noi din care 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de unități de învățământ preuniversitar care, potrivit Guvernului, necesită lucrări în vederea obținerii autorizației de funcționare. Prima etapă a PNDL, încheiată la 31 decembrie 2016 a inclus peste 4.800 de investiții.
Potrivit legii, obiectivele de investiții vizează lucrările de realizare, modernizare, extindere sau reabilitare la sistemele de alimentare cu apă, canalizare, școlile, unitățile sanitare, drumurile județene și comunale, podurile, podețele, pasajele, obiectivele de interes local cum ar fi centre culturale sau bibliotecile, bazele sportive, dar și sistemele de iluminat public stradal.
Guvernul motivează intervenția de urgență în preambulul actului normativ, „având în vedere obligațiile statului de a garanta și a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, stabilite prin Constituția României, republicată, obligații care se realizează prin toate structurile sale administrative și prin instrumentele instituite în vederea sprijinirii eforturilor autorităților administrației publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, școli, spitale, drumuri și altele asemenea la nivelul tuturor localităților, și ținând cont că acest deziderat este asumat de Guvern prin Programul de guvernare 2017-2020 la capitolul „Administrație publică. Politici regionale”, iar măsurile propuse în acest capitol constau în asigurarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural – 10 S (zece servicii), prin finanțarea de la bugetul de stat/fonduri nerambursabile a sumelor necesare implementării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate”.
De altfel, potrivit proiectului de buget, valoarea totală a creditelor de angajament de la Ministerul Dezvoltării este de 36,6 miliarde de lei, adică circa 8 miliarde de euro, bani care vor merge către primării în exercițiul bugetar următor. Suma este de 12 ori mai mare decât anul trecut. Cei mai mulți bani sunt prevăzuți pentru PNDL, 31 de miliarde, de 15 ori mai mult decât în 2016, urmat de Programul național de construcții de interes public sau social(terenuri de sport sau bazine) cu 3,5 miliarde, de șapte ori mai mult decât în 2016.
Credite de angajament pentru a se putea acoperi promisiunile electorale sunt prevăzute, în proiectul de buget și pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, 3 miliarde, pentru contracte care pot fi încheiate în 2017 pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat.. De asemenea, la Ministerul Apărării sunt prevăzute 7,6 miliarde de lei credite de angajament, astfel încât, per total, bugetul să reprezinte 2,18% din PIB.