China cere Canadei să corecteze decizia de impunere a taxelor vamale /Beijingul AMENINȚĂ cu măsuri simetrice

Publicat: 27 08. 2024, 21:31

Administrația de la Beijing a avertizat, marți, că va reacționa prin măsuri simetrice la decizia ”eronată” a Guvernului Canadei de a impune taxe la importurile de mașini electrice, oțel și aluminiu, ceea ce riscă să amplifice tensiunile bilaterale.

”Exprimăm nemulțumire profundă față de planul Canadei, care va afecta comerțul și cooperarea economică între China și Canada, precum și interesele consumatorilor și ale companiilor canadiene, încetinind tranziția ecologică în Canada”, a reacționat Ambasada chineză din Ottawa, citată de agenția de presă ANSA.

”Invităm Canada să corecteze imediat aceste decizii comerciale eronate”, a subliniat Ambasada Chinei.

De altfel, Beijingul avertizează că, în cazul în care tarifele vamale vor fi aplicate, va reacționa prin măsuri simetrice.

”Vor fi aplicate toate măsurile necesare pentru protejarea drepturilor și intereselor companiilor chineze”, a atras atenția Ambasada Chinei din Canada, potrivit publicației Handelsblatt.

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat, luni, că Guvernul de la Ottawa va impune taxe de până la 100% asupra importurilor de vehicule electrice din China și de 25% pentru oțel și aluminiu, o acțiune care imită decizii ale Statelor Unite.

”Facem un pas suplimentar pentru a ne asigura că țara noastră este preferată pentru afaceri care vor propulsa economia verde a secolului XXI. Ascultăm cererile producătorilor auto și ale angajaților. În scurt timp, vom introduce tarife vamale de 100% asupra vehiculelor electrice fabricate în China și o taxă de 25% asupra oțelului și aluminiului din China”, a afirmat Justin Trudeau.

Decizia Canadei intervine în contextul în care Statele Unite au îndemnat națiunile partenere să facă ”front comun” pentru contracararea Chinei, acuzată de practici comerciale incorecte.

China contestă măsurile protecționiste aplicate de Statele Unite și Uniunea Europeană și s-a adresat Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Foto: Profimedia

Citește și:

Zelenski admite că va trebui să discute cu RUSIA, dar speră să își consolideze poziția /„Le prezint acest plan și candidaților Harris și Trump”