Christine Lagarde așteaptă trecerea presiunilor inflaționiste și îndeamnă statele europene să reducă datoriile suverane
Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), îndeamnă guvernele statelor din Uniunea Europeană să acționeze pentru reducerea ”presiunilor inflaționiste”, prin renunțarea la asistența acordată în cursul crizei energetice, prin diminuarea datoriilor suverane și aplicarea reformelor structurale în sensul intensificării capacităților de aprovizionare.
”În contextul depășirii crizei energetice, guvernele trebuie să continue renunțarea la programele de asistență asociate. Acest lucru este esențial pentru evitarea presiunilor inflaționiste pe termen mediu, care altfel ar necesita politici monetare mai stricte. Politicile fiscale trebuie concepute astfel încât să facă economia noastră mai productivă și să reducă gradual datoria publică mare. Reformele structurale și investițiile pentru intensificarea capacităților de aprovizionare ale zonei euro – susținute prin implementarea totală a programului Viitoarea Generație UE – pot contribui la scăderea presiunilor asupra prețurilor pe termen mediu, sprijinind, în același timp tranzițiile ecologică și digitală”, a declarat Christine Lagarde, în contextul deciziei BCE de menținere a nivelului dobânzii de referință.
Președintele BCE a pledat pentru ajungerea rapidă la un acord privind reformarea ”cadrului de guvernare economică în Uniunea Europeană” și a insistat pentru progrese în sensul Uniunii Piețelor de Capital și Uniunii Bancare.
Christine Lagarde a avertizat că persistă riscurile asupra activităților economice în zona euro. ”Creșterea economică ar putea fi mai mică dacă efectele politicii monetare se dovedesc mai puternice decât ne așteptăm. O economie mondială mai slabă și o persistență a scăderii comerțului global probabil ar afecta creșterea economică în zona euro”, a subliniat Lagarde, notând că riscurile inflaționiste sunt cauzate de ”tensiunile geopolitice”.
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, joi, menținerea nivelului dobânzii de referință în zona euro, avertizând că inflația ar putea avea din nou creșteri ”temporare” în următoarele luni și subliniind că politica monetară strictă va fi aplicată ”cât va fi necesar”, chiar dacă sunt afectate performanțele economice. Dobânzile principalelor operațiuni de refinanțare, instrumentului marginal de creditare și depozitelor rămân neschimbate, la 4,50%, 4,75% și 4,00%.
Foto: Profimedia
Citește și:
BCE menține nivelul dobânzii de referință în zona euro, în contextul fluctuațiilor inflației