Cine e Elizabeth Holmes, cea mai tânără miliardară „pe cont propriu” din SUA, care a reușit să construiască o companie de 9 mld. dolari
Din consiliul Theranos fac parte nume mari, precum doi foști secretari de stat americani, George Shultz și Henry Kissinger. Potrivit lui Shultz, compania dorește să obțină aprobarea FDA pentru un test care poate detecta din timp virusul Ebola.
Testul de sânge de la Theranos poate fi efectuat într-o unitate din farmacia Walgreens, scrie Business Insider. Rezultatele sunt analizate în câteva ore. Holmes a înființat Theranos în 2003, pe când avea 19 ani. Primele sale „15 minute de faimă” au venit însă în 2013, când compania sa a anunțat un parteneriat cu Walgreens. Anul trecut, antreprenoarea a fost prezentă în publicații de business precum Fortune, Forbes și The New Yorker.
Cu alte cuvinte, Holmes și compania sa se află pe piață de zece ani, dar au reușit să fie remarcate de abia acum. „Este foarte ambițioase și ne inspiră pe toți”, spune Luke Sherwin, cofondatorul companiei Casper din New York, un producător și retailer online de saltele, care colaborează cu Holmes.
De ce a devenit Elizabeth Holmes un simbol pentru antreprenorii tineri
foto: Courtesy Theranos
Holmes a renunțat la facultate, ca mulți alți antreprenori „subversivi”, precum Mark Zuckerberg (Facebook), Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple) și Peter Thiel. Tânăra este apreciată pentru obiectivul său global, pentru că indiferent de vârstă, oamenii trebuie să furnizeze probe de sânge, pentru a vedea dacă sunt sănătoși.
Holmes deține 50% din Theranos, o companie de 9 miliarde de dolari, fiind cea mai tânără miliardară „pe cont propriu” din SUA. Dar dincolo de profilul actual, Elizabeth este respectată pentru parcursul său spre succes. După cum remarcă jurnalistul Ken Auletta de la The New Yorker, „Holmes întâmpină unele dificultăți în articularea clară a beneficiilor Theranos, trebuie să explice cum va ajuta compania sa industria medicală”. Totuși, acest lucru reprezintă o calitate, care demonstrează că Elizabeth nu este un speaker „motivațional”, ci un profesionist desăvârșit, preocupat mai degrabă de fapte, decât de vorbe goale.