Vatmanii a două tramvaie 41 sunt vinovați de producerea accidentului care a avut loc miercuri la intersecția Calea Rahovei cu strada Sebastian, ambii nerespectând regulamentul RATB, potrivit raportului preliminar al anchetei RATB.
Pe scurt, în accident au fost implicate două tramvaie, unul de pe linia 41 și altul de pe linia 32. Ancheta RATB a găsit că o vină o poartă și vatmanul unui alt tramvai, al treilea, tot de pe linia 41, aflat în spatele celuilalt tramvai 41 și care nu a fost implicat direct în eveniment.
„Întrucât conducătorul tramvaiului cu numărul 136 din linia 41, care se retrăgea la Depoul Alexandria, nu a urmărit ca toate boghiurile să urmeze traseul stabilit, fapt care a dus la agravarea urmărilor evenimentului, s-a constatat că acesta nu a respectat prevederile Regulamentului de Exploatare RATB”, se arată în raport.
Regulamentul RATB prevede că „la trecerea peste macazuri și încrucișări, conducătorul de tramvai va circula cu deosebită prudență conducând cu atenție sporită, cu viteză redusă și urmărind ca toate boghiurile să efectueze traseul stabilit. Supravegherea se face prin oglinzile retrovizoare”.
Documentul arată că, din cauza deraierii celui de-al patrulea boghiu, tramvaiul din linia 41 cu numărul 136 s-a rupt din articulație între tronsonul doi și trei. „Cel de-al doilea tramvai implicat direct in accident, cel din linia 32, cu numărul 306, a fost acroșat de tramvaiul cu numarul 136, din linia 41. Din impact, cabina tramvaiului 306 a fost deformată și parbrizul spart”, se arată în raport.
Vatmanul dintr-un al treilea tramvai, care nu a fost implicat direct în accident, a fost găsit vinovat
Conducătorul celui de-al treilea tramvai, cu numărul 204 din linia 41, care nu a fost direct implicat în eveniment și care de asemenea, se îndrepta spre Depoul Alexandria, circulând pe aceeasi linie în spatele tramvaiului 136, a fost găsit la o distanță de peste 5 m față de patina de acționare a macazului electric, astfel constatându-se că nu a respectat prevederile articolului 126 din Regulamentul de Exploatare RATB
„Conducătorului de tramvai îi este interzis să intre pe patina de acționare a macazului electric dacă între acesta și macaz se află un alt tramvai, sau dacă tramvaiul din față nu a trecut complet peste macaz. Este obligat să oprească tramvaiul la o distanță de minim 5 m față de patina de acționare a macazului”, relevă raportul.
În concluzie, conducătorul tramvaiului cu numărul 204 din linia 41 a dat o comanda greșită, deoarece în loc să oprească tramvaiul cu 5 m înainte de patina de acționare, a depășit-o cu peste 5 m.
În prezent, investigațiile sunt în curs de derulare, cele două tramvaie fiind sigilate de către organele de investigație, în Depoul Alexandria. În momentul în care se va primi acceptul de la organele de cercetare, se vor descărca datele înregistrate în computerele de bord ale tramvaielor 306, din linia 32, și 136, din linia 41. De asemenea, se vor descărca și datele din computerul de bord al tramvaiului 204 din linia 41.
Miercuri în jurul orei 12:27, la intersecția Calea Rahovei cu strada Sebastian, un tramvai al liniei 41 care se retrăgea la depoul Alexandria a intrat în coliziune cu un alt tramvai al liniei 32, care mergea spre Piața Unirii.