CLASAMENT. Cât timp petrec europenii pe internet
Britanicii petrec lunar 37,3 ore pe internet, aceasta fiind cea mai mare durată de timp petrecută online de locuitorii unui stat din Europa. Totodată, timpul petrecut online de cetățenii Regatului Unit este cu 10,4 ore mai mare decât media europeană de 26,9 ore, potrivit unui studiu realizat de comScore.
Pe locul al doilea în clasament se află internauții turci, care petrec în fiecare lună 31 de ore online, iar pe locul al treilea în top de află olandezii, cu puțin peste 30 de ore pe internet, în medie, într-o perioadă de patru săptămâni.
Cea mai mare creștere înregistrată în ultimul an a timpului petrecut online de internauții europeni a apărut în cazul Belgiei. Dacă în urmă cu un an utilizatorii de internet din această țară petreceau lunar online 20,4 ore, acum aceștia ei petrec, în medie, 22,4 ore pe internet în fiecare lună.
Iată, mai jos, topul celor mai mari utilizatori de internet din Europa:
1. Marea Britanie – 37,3 ore petrecute lunar online
2. Turcia – 31 ore petrecute lunar online
3. Olanda – 30,6 ore petrecute lunar online
4. Polonia – 29,3 ore petrecute lunar online
5. Finlanda – 27,8 ore petrecute lunar online
6. Franța – 27,7 ore petrecute lunar online
7. Rusia – 26,1 ore petrecute lunar online
8. Norvegia – 24,9 ore petrecute lunar online
9. Germania – 24,6 ore petrecute lunar online
10. Spania – 23,8 ore petrecute lunar online
România nu a fost inclusă în studiul realizat de cei de la comScore.
Printre concluziile cercetării s-a mai numărat și faptul că circa 408,3 milioane de europeni utilizau în decembrie 2012 un desktop, numărul lor crescând cu 7% pe parcursul anului trecut, dar și faptul că turcii sunt cei mai tineri utilizatori de internet din Europa, având în vedere faptul că 70% dintre aceștia au vârste mai mici de 35 de ani.
De asemenea, cei mai mulți utilizatori de internet din Europa locuiesc în Rusia, 61,3 milioane de locuitori ai acestui stat folosind internetul, iar cea mai mare creștere a numărului de internauți din ultimul an, de 17%, s-a înregistrat în Italia.
Potrivit studiului, 57% dintre cetățenii francezi, germani, italieni, spanioli și britanici și-au cumpărat în ultimele trei luni ale anului trecut un telefon de tip smartphone, cea mai mare creștere a numărului de persoane care au achiziționat un astfel de telefon mobil înregistrându-se în Spania.
Totodată, sistemul de operare dezvoltat de cei de la Google este preferat de 50% dintre utilizatorii de smartphone-uri din Franța, Germania, Spania, Italia și Marea Britanie, în timp ce sistemul de operare iOS, dezvoltat de Apple, este al doilea cel mai popular în rândul acestora, susțin realizatorii cercetării.
Conform rezultatelor aceluiași studiu, timpul petrecut de internauții europeni pe site-uri de știri a crescut cu 10% în ultimul an, iar cele mai vizitate astfel de site-uri au fost Yahoo!-ABC News Network (accesat de 34,6 milioane de utilizatori) și BBC (accesat de 27,4 milioane de utilizatori).