CNADNR ar putea plăti despăgubiri de un milion de euro în cazul unui accident de circulație

Publicat: 11 06. 2014, 16:48
Actualizat: 12 09. 2019, 15:06

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost obligată, printr-o decizie a Tribunalului București, să plătească o despăgubire de un milion de euro unei tinere care și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident de circulație. Decizia nu este definitivă.

În decembrie 2006, Elena Ghegeliu, o studentă la Drept din Constanța, se deplasa cu autoturismul, împreună cu prietenul ei, pe drumul național către Brașov, reiese din informațiile cuprinse în dosar, citate de sursazilei.ro.

Prietenul ei a încercat, la un moment dat, să evite o coliziune cu un BMW, dar a scăpat autovehicul de sub control, iar un parapet metalic deteriorat de pe marginea drumului a străpuns portiera și i-a intrat fetei în mână.

Polițiștii au stabilit, după cinci ani de anchetă, că vina accidentului o poartă administratorul drumului, adică CNADNR.

” Accidentul se putea evita dacă elementele de siguranța traficului rutier montate pe partea dreaptă a sensului de mers către Brașov a carosabilului, în dreptul km 34, erau în stare reparată și nu creeau pericole, răspunzător fiind administratorul de drumuri care în doi ani nu a reparat parapetul, fiind un real pericol și astăzi pentru traficul rutier”, se arată în expertiza tehnică depusă la dosar.

Procesul se află acum pe rolul Curții de Apel București, în urma apelului declarat de CNADNR, după ce Tribunalul a decis ca tânăra să primească despăgubiri de un milion de euro. Motivul apelului, invocat de CNADNR, este expirarea termenului până la care se putea deschide proces.

Decizia Curții de Appel nu va fi definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.