CNADNR cheltuie aproape 70 milioane euro pentru plombări și lucrări de întreținere. Când încep reparațiile și cât durează

Publicat: 20 05. 2015, 14:19
1-pod11

Proiectele vor viza plombări de gropi și reparații, colmatări rosturi și fisuri, întreținere și reparații elemente de siguranță rutieră, tratamente bituminoase, straturi rutiere, covoare asfaltice și reciclări.

De asemenea, vor fi executate lucrări de întreținere periodică la 29 poduri și podețe, precum și lucrări de siguranță rutieră.

„Vor mai fi executate lucrări de aducere la parametrii inițiali la 81 de obiective și înlăturarea efectelor calamităților naturale”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

În cazul în care bugetul aferent activității de întreținere va fi suplimentat la proxima rectificare bugetară, obiectivele cuprinse în programul de întreținere aprobat pentru anul 2015 vor fi extinse.