CNADNR scoate la licitație studii de fezabilitate pentru 1.000 de kilometri de autostrăzi

Publicat: 01 05. 2014, 13:39
Actualizat: 25 08. 2015, 08:57
CNADNR estimează că va plăti până la 78 milioane euro, inclusiv TVA, pentru contractarea unor studii de fezabilitate necesare construcției a 10 autostrăzi, însumând 975 kilometri, iar firmele interesate să participe la licitație au termen până la 17 iunie pentru depunerea ofertelor.

Studiile vor fi comandate CNADNR pentru autostrăzile Brașov – Bacău (170 kilometri), Bacău – Pașcani (77 kilometri), Buzău – Focșani (67,3 kilometri), București – Alexandria (80,5 kilometri), Focșani – Bacău (120 kilometri), Pașcani – Siret (100 kilometri), Ploiești – Buzău (75 kilometri), Alexandria – Craiova (140 kilometri), Craiova – Calafat (85 kilometri) și București – Giurgiu (60 kilometri).

 

Valoarea totală estimată a celor 10 contracte este cuprinsă între 237,8 și 281 milioane lei, fără TVA, valoarea maximă incluzând și sume pentru achiziția unor servicii similare, potrivit anunțurilor de participare publicate de CNADNR.
Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile și cu bani de la bugetul de stat.

Contractele, cu termen de un an de la adjudecare, vor fi atribuite prin licitație deschisă, pentru prețul cel mai mic.
CNADNR intenționează să liciteze în acest an proiecte pentru elaborarea sau refacerea unor studii de fezabilitate necesare construcției a aproape 1.800 de kiomtri de autostradă.

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a anunțat în aprilie că România va avea o rețea de 2.440 de kilometri de autostradă în anul 2020. În ultimii doi ani au fost inaugurați 242 kilometri, rețeaua de autostrăzi însumând în prezent 646 de kilometri.

Gândul a scris că CNADNR a plătit, de-a lungul anilor, aproximativ 60 de milioane de euro pentru studii de fezabilitate (SF) și studii de prefezabilitate pentru aproximativ 1.400 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres a căror construcție nu a demarat niciodată, potrivit unor calcule gândul pe baza datelor CNADNR și ale companiilor de profil.

Cea mai mare parte a acestor sume a fost încasată de marile firme din domeniu, care au executat SF-uri pe bandă rulantă, pe baza contractelor obținute prin licitație de la CNADNR. Între acestea se numără Search Corporation, Iptana, Consitrans, Louis Berger, Consilier Construct. 

În plus, studiile de fezabilitate sunt acum „expirate”, având în vedere că durata de valabilitate a unui „SF” este de doi ani, iar majoritatea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzi „fantomă” au fost realizate în perioada 2003-2010, după cum reiese din datele publicate pe site-urile companiilor din domeniu.