CNBC: Warren Buffett a făcut un lucru curios cu acțiunile sale Apple. Este o decizie strategică sau o coincidență?

Publicat: 16 08. 2024, 13:44
Multimiliardarul Warren Buffett/ Sursa: Profimedia

Legendarul Warren Buffett, numit și „oracolul din Omaha”, și-a redus cu 49% pachetul de acțiuni la Apple deținut de Berkshire Hathaway, vehiculul sau investițional global. Astfel, așa cum indică rapoartele pe care marii jucători la bursă trebuie să le depună trimestrial, numărul de acțiuni deținut la gigantul din domeniul tehnologiei a ajuns la 400 de milioane, un număr identic cu cele de la Coca-Cola, un pachet „etern” al omului de afaceri de 93 de ani.

Warren Buffett, președintele Berkshire Hathaway, deținea, la sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2024, exact același număr de acțiuni Apple ca și Coca-Cola, după ce a redus cu 49% deținerea la compania de tehnologie, relatează CNBC.

Informația apare în formularul de raportare „13-F”, o normă a autorității de reglementare a pieței de capital americane – Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA (SEC) – care trebuie depus de către toți administratorii de investiții instituționali cu active de cel puțin 100 de milioane de dolari administrate, în termen de 45 de zile de la ultima zi a trimestrului calendaristic.

Berkshire Hathaway este o companie tip holding multinațională diversificată, în domenii precum asigurări și reasigurări, utilități și energie, transport feroviar de marfă, producție, comerț cu amănuntul și servicii, cu deținerea deplină a unor mărci foarte cunoscute, dar și participații semnificative în multe alte companii cotate la bursă, inclusiv Coca-Cola, Bank of America, American Express și Apple.

Evoluția pachetelor de acțiuni

Documentul „13-F” a arătat un număr identic de 400 de milioane de acțiuni la Apple și Coca-Cola, cea mai veche și mai lungă poziție pe acțiuni a lui Buffett, iar mulți adepți ai lui Buffett consideră această decizie „curioasă”, potrivit sursei citate. Sunt și unii observatori care văd în această situație o „coincidență”.

Această informație i-a determinat pe unii să creadă că „Oracolul din Omaha” s-a oprit din vânzarea participației la producătorul de iPhone.

„Dacă lui Buffett îi plac numerele rotunde, s-ar putea să nu intenționeze să vândă alte acțiuni Apple”, a spus David Kass, profesor de finanțe la Robert H. Smith School of Business de la Universitatea din Maryland. „Așa cum Coca-Cola este un holding «permanent» pentru Buffett, la fel poate fi și Apple”, arată sursa citată.

Legendarul investitor în vârstă de 93 de ani a cumpărat pentru prima dată 14.172.500 de acțiuni Coca-Cola în 1988 și și-a majorat pachetul la 100 de milioane de acțiuni, în următorii câțiva ani, până în 1994. Așadar, investitorul și-a menținut cota constantă la Coca-Cola, în mare, la aceeași pondere rotundă timp de 30 de ani.

Datorită a două runde de împărțire a acțiunilor 2 pentru 1 în 2006 și 2012, deținerea companiei Berkshire la Coca-Cola a ajuns la 400 de milioane de acțiuni.

Warren Buffett a spus că a descoperit emblematica băutură răcoritoare când avea doar 6 ani. În 1936, Buffett a început la un moment dat să cumpere șase Coca-Cola pentru 25 de cenți fiecare din magazinul alimentar al familiei sale, pentru a le vinde prin cartier cu cinci cenți în plus. El spune că și-a dat atunci seama de „atractivitatea extraordinară pentru consumatori și de posibilitățile comerciale ale produsului”.

Investiția în companii pe val de înaltă tehnologie, cum ar fi Apple, pare să sfideze principiile de investiții valorice ale lui Buffett, dar celebrul investitor a tratat-o mai degrabă ca pe o companie de produse de larg consum precum Coca-Cola, mai degrabă decât ca pe o investiție în tehnologie, arată sursa citată.

Investitorul a lăudat constant baza de clienți fideli ai iPhone-ului, spunând că oamenii ar renunța la mașini înainte de a renunța la smartphone-uri. El chiar a numit chiar Apple a doua cea mai importantă afacere după grupul de asigurători din Berkshire.

Așa că a fost șocant pentru unii când a fost dezvăluit că Berkshire a renunțat la mai mult de 49% din pachetul de acțiuni la producătorul de iPhone în al doilea trimestru.

Mulți au bănuit că este o mișcare ce face parte din managementul portofoliului sau dintr-o perspectivă generală a pieței, și nu o judecată de valoare asupra perspectivelor Apple. Această vânzare a redus ponderea Apple în portofoliul Berkshire la aproximativ 30% de la aproape 50% la sfârșitul anului trecut.

Și, odată cu atingerea acestui număr rotund, pare să fie într-un loc pe care Buffett îl favorizează pentru cele mai prețuite și mai longevive acțiuni ale sale.

Totuși, unii au spus că ar putea fi doar o pură coincidență.

„Nu cred că Buffett gândește așa”, a spus Bill Stone, director de investiții la Glenview Trust Co. și acționar din Berkshire.

Totuși, la întâlnirea anuală a acționarilor Berkshire din mai, Buffett a comparat cele două și a menționat că perioada de deținere pentru ambele este nelimitată.

„Deținem Coca-Cola, care este o afacere minunată”, a spus Buffett. „Și deținem Apple, care este o afacere și mai bună, și vom deține, dacă nu se întâmplă ceva cu adevărat extraordinar, vom deține Apple și American Express și Coca-Cola”, conform sursei citate.

Apple a fost prima companie care a atins o capitalizare de piață de 1 trilion, respectiv 2 trilioane de dolari, iar valoarea de piață, conform cifrelor agregate de CNBC, este vineri de 3,446 trilioane de dolari (3.446 miliarde de dolari).