Producătorul american de băuturi răcoritoare Coca-Cola intenționează să investească 4 miliarde de dolari în următorii trei ani în China, pentru dezvoltarea operațiunilor companiei în cea de-a doua mare economie a lumii.
Investițiile vor viza deschiderea de fabrici de îmbuteliere, extinderea unor facilități existente, precum și finanțarea unor inițiative în activitățile de distribuție, marketing și dezvoltare de noi băuturi reci, a declarat Muhtar Kent, președinte și director general al Coca-Cola, într-un interviu pentru cotidianul Wall Street Journal.
„Este a treia mare piață pentru noi la nivel global și înregistrează creșteri de peste 10%”, a spus el.
Compania nu are însă pe agendă achiziții pe piața chineză.
„Nu mai intră în vederile noastre, întrucât avem un potențial foarte ridicat de creștere organică”, a afirmat Kent.
Coca-Cola și rivalul PepsiCo au investit masiv în China, unde ambele companii înregistrează creșteri ale vânzărilor de peste 10%, odată cu extinderea bazei de consumatori în cea mai populată țară din lume. Evoluția din China a ajutat cele două companii să compenseze declinul înregistrat pe piața de origine, din Statele Unite.
Anul trecut, PepsiCo a anunțat investiții de 2,5 miliarde de dolari pe parcursul a trei ani în China pentru dezvoltarea afacerilor de băuturi răcoritoare și snack-uri. Programul include deschiderea de noi fabrici de îmbuteliere, dar și ferme pentru producția de cartofi.
China generează aproximativ 7% din vânzările Coca-Cola la nivel global. Cele mai mari două piețe ale companiei sunt SUA și Mexic. Producătorul de băuturi răcoritoare se apropie de finalul unui program de investiții de 2 miliarde de dolari pe trei ani, anunțat în 2009. De fapt, în această perioadă, Coca-Cola a cheltuit 3 miliarde de dolari, a spus Kent.
Pentru întreaga perioadă de 30 de ani încheiată în 2009, compania a investit în China doar 1,6 miliarde de dolari.