Prima pagină » Economic » CODAȘI. Ce se întâmplă cu românii atunci când vine vorba de economisire. Ei totuși au cheltuit mai puțini bani pe perioada regimului de izolare

CODAȘI. Ce se întâmplă cu românii atunci când vine vorba de economisire. Ei totuși au cheltuit mai puțini bani pe perioada regimului de izolare

CODAȘI. Ce se întâmplă cu românii atunci când vine vorba de economisire. Ei totuși au cheltuit mai puțini bani pe perioada regimului de izolare

În luna mai 2020, 35% dintre românii care au participat la un studiu realizat de o bancă universală cu sedii și la noi în țară, au declarat că nu au deloc economii, însă ponderea este totuși în descreștere cu patru procente, comparativ cu 39% în decembrie 2019.

Și asta în condițiile în care, în medie, 26% dintre respondenții europeni au declarat că nu au deloc economii, în scădere de la 28%.

Potrivit celui mai recent studiu internațional ING, față de cetățenii altor state europene, românii continuă să se situeze pe ultimul loc din punct de vedere al comportamentului financiar, în contextul gestionării eficiente a cheltuielilor și obiceiurilor de economisire.

Chiar și așa, circa 46% dintre români spun că au cheltuit mai puțini bani pe perioada regimului de izolare, peste media europeană de 44%, iar primele locuri au fost ocupate de luxemburghezi și italieni (la egalitate, cu 55%), respectiv de englezi (51%).

În altă ordine de idei, 31% dintre români spun că au economisit mai mult, puțin peste media europeană de 30%. Tot luxemburghezii declară că au economisit cel mai mult (41%), fiind urmați de turci (35%), iar la polul opus, se află cehii (18%) și austriecii (23%).

Când vine vorba de economisire, pandemia de COVID-19 va avea efecte și pe termen scurt, și pe termen mediu și lung

Impactul excepțional al crizei generate de pandemia COVID-19 va avea efecte complexe în economie, atât pe termen scurt – prin contracția economică pe care o estimăm la -5,5% în 2020 -, dar și pe termen mediu și lung, prin schimbarea comportamentului consumatorilor sub impactul evoluției epidemiologice, respectiv a măsurilor de combatere a acesteia, susține Valentin Tătaru, economist ING Bank România.

„În acest sens, ne așteptăm la o creștere a înclinației spre economisire, în linie cu ultimele cifre privind evoluția depozitelor populației care au atins noi maxime istorice în luna mai (cu 15,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2019).

„Având în vedere capacitatea generală mai scăzută a românilor de a economisi (35% din gospodării declarând că nu au economii), dar și perspectiva imediată de întrerupere a ritmului de creștere a veniturilor, este probabil ca o bună parte din economiile suplimentare să fie rezultatul unui comportament de consum mai prudent”, a declarat oficialul sursei citate.

Același studiu relevă că aproximativ 76% dintre români declară că s-ar simți mai confortabil dacă ar avea un nivel mai mare de economii (în creștere cu cinci procente față de decembrie 2019), comparativ cu media europeană de 68%, fiind întrecuți doar de polonezi (82%) și cehi (78%).

Atitudinea europenilor față de economisire. Experții recomandă strângerea unui fond de urgență

La nivel european, luxemburghezii au cele mai multe economii (92%), fiind urmați de olandezi (80%) și cehi (79%).

Conform specialiștilor, chiar dacă studiul relevă o anumită tendință spre economisire, procentul europenilor care nu au deloc economii a rămas stabil – 26% în mai 2020, comparativ cu 28% în decembrie 2019. De-a lungul ultimilor opt ani, ponderea a fluctuat constant între 25% și 35%.

Familiile cu o poziție financiară relativ stabilă tind să economisească mai mult, în timp ce grupurile care se aflau deja într-o stare de vulnerabilitate financiară economisesc mai puțin, iar această discrepanță este și mai vizibilă în această perioadă.

Dintre respondenții care au bani puși deoparte, doar 9% au echivalentul a mai puțin de un salariu, în timp ce 24% dintre aceștia au economisit valoarea a aproximativ 1 – 3 salarii. Doar 17% dintre europeni susțin că au economisit echivalentul a peste 12 salarii.

Ponderea cea mai mare privind o atitudine sănătoasă față de economii se înregistrează la categoria de vârstă 65+ ani, reprezentată de pensionari care trăiesc singuri.

Una dintre recomandările de bază în materie de securitate financiară este strângerea unui fond de urgență, care constă în echivalentul a minim 3 – 6 salarii, pentru a face față circumstanțelor neprevăzute, lipsa economiilor indicând o stare de vulnerabilitate financiară.

Economiile sunt definite ca fonduri care pot fi accesate ușor, așadar, studiul nu a luat în considerare economiile pe termen lung, precum fondurile de pensii sau asigurările de viață.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate