Comisia de Prognoză ajustează PIB-ul cu programul PSD

Comisia de Prognoză ajustează PIB-ul cu programul PSD
Publicat: 25/01/2017, 12:15

Dacă în luna noiembrie – în varianta prognozei „de toamnă”, pe care se construise ultima rectificare bugetară – CNP estima o creștere economică de doar 4,3% pentru 2017, acum este anticipat un avans de 5,2%. Concret, Produsul Intern Brut (PIB) ar urma să fie de 815,2 miliarde de lei în 2017 (cifră estimată și de PSD în programul de guvernare), față de estimarea din toamnă, de doar 807,7 miliarde de lei pentru PIB-ul anului 2017.

Pe site-ul Comisiei (www.cnp.ro) se precizează – în premieră – că CNP elaborează prognoze privind dezvoltarea economico-socială a României pe termen scurt, mediu și lung „în corelare cu prevederile Programului de guvernare”, ale strategiilor naționale, sectoriale și regionale precum și pe baza tendințelor din economia națională și cea mondială.

Prognoza privind inflația la sfârșitul anului 2017 a fost menținută la +2,3%, dar cea privind rata medie a inflației a crescut de la +1,9% (în varianta „de toamnă”) la +2,5% (în varianta „de iarnă”).

Salariul mediu ar urma să crească, potrivit variantei „de iarnă”, la 2.274 de lei net lunar, față de varianta „de toamnă”, în care anticipația era de 2.176 de lei net lunar.

Consumul final al gospodăriilor populației – principalul determinant al creșterii economice – ar urma să avanseze cu 6,7% potrivit variantei „de iarnă”, față de 5,0% potrivit variantei „de toamnă”.

Totodată, numărul salariaților ar urma să fie de 4,95 milioane de persoane potrivit variantei „de iarnă”, față de 4,88 milioane de persoane în varianta „de toamnă”. Cursul mediu de schimb a rămas la estimarea de 4,46 lei/euro, care apare și în varianta „de toamnă”, și în cea „de iarnă”.

În fine, investițiile – formarea brută de capital – ar urma să crească cu 7,0% potrivit variantei „de iarnă”, în loc de 6,9% potrivit variantei „de toamnă” a prognozelor CNP.

Premierul Sorin Grindeanu declarase, pe 15 ianuarie – cu câteva zile înainte ca CNP să publice varianta „de iarnă” a prognozelor sale – că datele privind aceste estimări sunt „la zi” și că se fac calcule „pe cărări deja bătătorite”. „Sunt date la zi despre cadrul macroeconomic, despre creșterea economică, sunt calcule care se fac pe căi deja bătătorite. A, putem să vorbim despre modul în care se vor face acele cheltuieli bugetare, și asta este cu totul altceva”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, veniturile bugetare sunt prognozate la 253,1 miliarde de lei, iar cheltuielile – la 277,2 miliarde de lei. „Rezultă un deficit care este mai mic de 3% din PIB, după calcule care includ măsurile adoptate de Guvern”, a mai spus, pe 15 ianuarie, Sorin Grindeanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Escorte, păcănele, spiritism și… căței plimbați! Documente explozive în scandalul dintre Oana Zăvoranu și fostul...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în televiziune. Florin Călinescu a spus ADIO: Nu stau la negocieri
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu