Comisia Europeană a aprobat modificările Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună al României. Care sunt beneficiile pentru fermieri
Comisia Europeană a aprobat modificările Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC) al României pentru perioada 2023-2027, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Propunerea de revizuire, transmisă pe 17 octombrie, s-a concretizat în urma consultărilor desfăşurate cu partenerii economici şi sociali, reprezentând un pas esenţial în adaptarea la nevoile actuale ale sectorului agricol, susţin reprezentanţii instituţiei, publică minsterul.
Planul Strategic consolidat va îmbunătăţi condiţiile de accesare a plăţilor directe, atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel zootehnic. Printre cele mai importante modificări din sectorul vegetal se regăsesc definiţia fermierului activ aplicabilă pentru beneficiarii de plăţi directe şi flexibilizarea condiţiilor prevăzute de GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile.
Pentru a răspunde nevoilor şi solicitărilor formulate de fermierii din sectorul zootehnic au fost propuse modificări ale schemelor existente pentru sectorul bovine şi ovine, dar şi o intervenţie nouă care va veni în ajutorul crescătorilor de vaci: sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz.
Aceste modificări reflectă angajamentul MADR în promovarea unei agriculturi moderne, sustenabile şi adaptate la schimbările climatice, contribuind astfel la consolidarea poziţiei României în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. MADR mulţumeşte partenerilor implicaţi în acest amplu proces de consultare şi reafirmă sprijinul constant în dezvoltarea durabilă a sectorului agricol naţional, se mai arată în comunicatul oficial.