Comisia Europeană a redus prognoza de creștere economică a României pentru 2014

Publicat: 03 05. 2013, 13:44
Actualizat: 03 07. 2013, 23:11

Comisia Europeană a modificat prognoza privind creșterea economică a României pentru 2014 de la 2,5%, la 2,2%, anticipând ca factori pozitivi efectul reformelor structurale și cererea internă, în timp ce evoluția exporturilor va fi afectată de situația externă și de condițiile dificile de creditare, informează Mediafax.

Astfel, CE anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) va crește anul viitor cu 2,2%, confirmând totodată prognoza de plus 1,6% pentru 2013, în linie cu așteptările FMI și ale Guvernului, potrivit prognozei economice de primăvară, prezentată vineri de Executivul de la Bruxelles.

Pentru anul viitor, FMI anticipează o creștere de 2% a PIB-ului României, potrivit prognozei economice mondiale publicată în aprilie.

În prognoza economică de iarnă, publicată în februarie, CE anticipa pentru România o creștere economică de 1,6% în acest an și 2,5% în 2014.

Economia României va fi susținută anul viitor de efectul reformelor structurale adoptate în zona de producție și pe piața forței de muncă, antipează Comisia.

Principalul motor al economiei va fi cererea internă, atât investițiile, cât și consumul privat, în timp ce exporturile vor aduce o contribuție negativă la creșterea economică, se arată în raportul publicat vineri.

Condițiile dificile de finanțare și procesul de dezintermediere prin care trec băncile vor afecta creditul către economie și vor limita creșterea exporturilor, anticipează CE.

Cererea externă va înregistra de asemenea o evoluție negativă, din cauza situației economice dificile a principalilor parteneri comerciali (din Europa – n.r.).

CE a înrăutățit prognoza de creștere economică pentru zona euro de la -0,3% la -0,4% în acest an, după o contracție de 0,6% în 2012. Dacă cifrele se vor confirma, zona euro va înregistra pentru prima dată doi ani consecutivi de declin al producției economice.

Șomajul din zona euro va rămâne la cote ridicate și va atinge 12,2% în acest an, iar revenirea economică depinde aproape în exclusivitate de exporturi, pe fondul crizei datoriilor de stat și problemelor din sectorul bancar, se spune în raport.

Scăderea dobânzilor, generalizată la nivelul UE, nu se face încă simțită în eonomia reală, noteză CE.

Banca Centrală Europeană a redus joi rata dobânzii de politică monetară din zona euro cu 0,25 puncte procentuale, la 0,5%, un nou minim record, încercând astfel să stimuleze creditarea către economie.

Deficitul de cont curent al României se va menține sub 4% din PIB în 2013 și 2014, la 3,9%, respectiv 3,8%, estimează CE.

Creșterea economiei românești ar putea depăși estimările în cazul unui an agricol peste așteptări sau unei bune absorbții a fondurilor UE.

Pe de altă parte, PIB-ul ar putea fi influențat negativ de o încetinire peste așteptări a creditului intern.

CE anticipează că șomajul din România se va menține sub 7% în 2013 și 2014, în timp ce șomajul în rândul tinerilor va scădea ușor, dar va rămâne la cote ridicate.

În ceea ce privește inflația, Comisia estimează că indicatorul va urca la 4,3% în acest an, pe fondul revenirii economice și liberalizării prețurilor în domeniul energiei. Pentru 2014, inflația medie anuală ar urma să coboare la 3,1%, anticipează CE.

Prețurile la alimente își vor încetini semnificativ creșterea în acest an, în special în semestrul al doilea, datorită efectului de bază, estimează executivul european.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.