Prima pagină » Economic » Comisia Europeană începe investigația oficială privind contracte bilaterale Hidroelectrica – ArcelorMittal Galați

Comisia Europeană începe investigația oficială privind contracte bilaterale Hidroelectrica – ArcelorMittal Galați

Comisia Europeană începe investigația oficială privind contracte bilaterale Hidroelectrica - ArcelorMittal Galați
CE a constatat că ArcelorMittal Galați nu a achiziționat energia numai în vederea consumului propriu, ci și pentru furnizare către celelalte companii deținute de grup în România.

Comisia Europeană (CE) a ajuns la concluzia preliminară că două contracte bilaterale încheiate între Hidroelectrica și ArcelorMittal Galați constituie, probabil, ajutor de stat ilegal și a început procedura oficială de investigare.

Potrivit concluziilor preliminare publicate recent de CE în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Hidroelectrica a acceptat prețurile propuse de ArcelorMittal Galați deși existau oferte concurente la prețuri similare sau mai ridicate, ceea ce se constituie în pierdere de venituri pentru stat.

În plus, Comisia a constatat că ArcelorMittal Galați nu a achiziționat energia numai în vederea consumului propriu, ci și pentru furnizare către celelalte companii deținute de grup în România, în baza licenței obținută în 2009 de companie.

Astfel, deși CE notează că nu deține informații privind condițiile de redistribuire a energiei electrice de către ArcelorMittal Galați, companiile ArcelorMittal Tubular Products Iași, ArcelorMittal Tubular Products Roman, ArcelorMittal Romportmet Galați și ArcelorMittal Admet se constituie de asemenea, în cadrul investigației CE, în beneficiari ai presupusului ajutor de stat ilegal.

Ancheta preliminară a început anul trecut, după o sesizare primită în ianuarie 2011 de la Fondul Proprietatea, acționar minoritar la Hidroelectrica. Fondul Proprietatea a reclamat că ArcelorMittal Galați ar fi primit ajutoare de stat sub forma unor prețuri preferențiale pentru furnizarea de energie electrică din partea Hidroelectrica, în anii 2010 și 2011, în temeiul unor contracte bilaterale.

Investigația se referă la două contracte, încheiate în decembrie 2009 și decembrie 2010 între ArcelorMittal Galați și Hidroelectrica, care vizau furnizarea de energie către grupul siderurgic în anii 2010, respectiv 2011.

Contractul din 2010 se referă la furnizarea a 1,75 TWh de energie electrică în perioada 7 ianuarie 2011 – 6 ianuarie 2012, la un preț de 130 lei/MWh. Contractul a fost încheiat în urma unei licitații publice desfășurate în decembrie 2010 pe piața angro OPCOM.

În acel moment, pe OPCOM existau alte două oferte de cumpărare în condiții similare, de la Arelco Distribuție și Petprod, la prețuri de 133 lei/MWh, respectiv 159 lei/MWh. Cele două oferte au apărut pe platofrma OPCOM cu șase zile înainte de data stabilită pentru licitația privind oferta ArcelorMittal Galați și au fost retrase după încheierea contractului între companie și Hidroelectrica.

În decembrie 2009, ArcelorMittal Galați și Hidroelectrica au încheiat un contract în condiții asemănătoare, pentru furnizarea de energie pe parcursul anului 2010, la un preț de 138 lei/MWh. Comisia notează că, la acea dată, pe piața OPCOM existau alte două oferte comparabile, din partea Energy Holding și Petprod, la prețuri de 140 lei/MWh, respectiv 140,35 lei/MWh.

Cele două oferte au fost de asemenea plasate pe piață înaintea semnării contractului ArcelorMittal – Hidroelectrica. Oferta Energy Holding a fost retrasă la o zi după încheierea contractului cu producătorul de oțel, iar cea a Petprod a fost anulată pe motiv de neînaintare, de către cumpărător, a garanției necesare.

Poziția României în timpul cercetărilor preliminare efectuate de CE a fost că cele două contracte nu implică elemente de ajutor de stat, deoarece nu se îndeplinește condiția de creare a unui avantaj, din moment ce ambele contracte au fost profitabile pentru Hidroelectrica și nu există un preț al pieței care să asigure o analiză comparativă pertinentă în acest sens. În plus, Bucureștiul a precizat că acordurile au fost încheiate transparent, în conformitate cu regulamentul OPCOM, și, în plus, încheierea celor două contracte nu este imputabilă statului român.

România a susținut, de asemenea, că cele două oferte de cumpărare plasate de Petprod și Arelco în decembrie 2010 au fost făcute cu rea-credință. Cele două oferte au fost retrase înainte de data stabilită pentru licitație și nu ar trebui să se considere drept o coincidență faptul că ofertele cuprindeau exact aceleași cantități și condiții de livrare ca oferta ArcelorMittal, a opinat statul român. În plus, România a subliniat că Petprod livra energie electrică pentru ArcelorMittal Galați înainte de decizia companiei de a achiziționa direct de pe platforma OPCOM.

În urma examinării informațiilor furnizate până în prezent de reclamant și autoritățile române, Comisia a ajuns la concluzia preliminară că prevederile contractelor din 2009 și 2010, încheiate pe piața OPCOM între Hidroelectrica și ArcelorMittal Galați, implică elemente de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul de Funcționare a UE.

Comisia cere statului român să își prezinte observațiile și să furnizeze orice informații considerate relevante pentru investigație în termen de o lună de la înștiințare, adică până la finele lunii iulie. Totodată, CE notează că, potrivit legislației UE, orice ajutor de stat ilegal poate fi recuperat de la beneficiar.

Poziția ArcelorMittal Galați este că nu a primit ajutor de stat, iar combinatul se plânge că, după expirarea contractului cu Hidroelectrica la începutul acestui an, este nevoit să cumpere energie la prețuri mai mari de pe piața spot a OPCOM, ceea ce afectează nu numai profitabilitatea, ci și predictibilitatea și stabilitatea.

„Vom colabora cu Comisia Europeană și vom demonstra că nu am primit ajutor de stat”, a declarat directorul general al producătorului de oțel, Bruno Ribo, într-un interviu acordat în luna mai revistei Business Magazin.
Statul român s-a angajat față de UE și FMI să anuleze contractele bilaterale păguboase de livrare a energiei încheiate de Hidroelectrica cu diverse companii.

Companiile care au anul trecut avut cele mai mari contracte cu Hidroelectrica sunt Alro (322,47 milioane lei), Energy Holding (280,25 milioane lei), Alpiq RomEnergie (204,34 milioane lei), ArcelorMittal Galați (185,46 milioane lei), EFT România (136,68 milioane lei), Alpiq RomIndustries (130 milioane lei) și Electromagnetica (124,95 milioane lei).

Hidroelectrica a intrat în insolvență în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administrație. Consiliul și-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri și creșterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” și al secetei din 2011.

Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a anunțat recent că vrea să găsească soluții amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să inițieze în iulie discuții cu beneficiarii acordurilor, menționând însă că, dacă aceștia nu vor accepta noile condiții, contractele vor fi denunțate.

Potrivit bilanțului companiei, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, în condițiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?