Prima pagină » Economic » Comisia Europeană verifică zeci de companii AERIENE suspectate de practici înșelătoare privind protecția mediului

Comisia Europeană verifică zeci de companii AERIENE suspectate de practici înșelătoare privind protecția mediului

Comisia Europeană verifică zeci de companii AERIENE suspectate de practici înșelătoare privind protecția mediului

Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor verifică 20 de companii aeriene din spațiul Uniunii Europene, suspectate că aplică practici înșelătoare privind protecția mediului.

”În urma unei alerte a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), Comisia Europeană și autoritățile UE pentru protecția consumatorilor (Rețeaua de Cooperare pentru Protecția Consumatorilor – CPC) au trimis scrisori către 20 de companii, după identificarea mai multor tipuri de anunțuri prin care pretind în mod înșelător că protejează mediul și invitându-le să își aducă practicile în conformitate cu legea UE pentru protecția consumatorilor în cel mult 30 de zile”, a comunicat Comisia Europeană, precizând că verificările se derulează în virtutea Directivei privind Practici Comerciale Incorecte.

Verificările se concentrează asupra ”afirmațiilor unor companii că emisiile de dioxid de carbon generate de un zbor pot fi reduse prin proiecte climatice sau prin folosirea de combustibili sustenabili, la care consumatorii să poată contribui prin achitarea unor taxe suplimentare”.

Autoritățile europene sunt preocupate că practicile identificate pot fi considerate ”înșelătoare”, iar companiile aeriene nu au clarificat încă dacă afirmațiile pot fi justificate prin dovezi științifice solide.

”Au fost identificate o serie de practici înșelătoare la aproximativ 20 de companii, precum crearea impresiei incorecte că prin plata unei taxe suplimentare în scopul finanțării unor proiecte climatice cu impact mai mic asupra mediului sau prin susținerea unor combustibili alternativi pot fi reduse sau contracarate emisiile de dioxid de carbon”, subliniază Comisia Europeană.

Cele 20 de companii aeriene suspectate sunt invitate să furnizeze clarificări Comisiei Europene în cel mult 30 de zile și să prezinte modalități de remediere a problemelor semnalate.

Foto: Profimedia

Citește și:

Încă un om al lui Nicușor Dan, prins cu mașina PMB în interes personal. Cum a plecat Radu Costinel „în deplasare” la țară. Ce spune edilul general

Comisia Europeană a lansat proceduri contra platformelor INSTAGRAM și FACEBOOK /Sunt verificate mecanismele de combatere a manipulării

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?