Comisia Europeană vrea prelungirea facilităților acordate Ucrainei, însă cu posibilitatea LIMITĂRII exporturilor de cereale
Comisia Europeană a propus, miercuri, prelungirea facilităților acordate exporturilor din Ucraina și Republica Moldova, dar, pe fondul protestelor fermierilor europeni, vrea introducerea unui ”mecanism consolidat de salvgardare”, pentru exercitarea unui control asupra importurilor de cereale ucrainene, deși nu este clar dacă măsura va fi suficientă pentru evitarea perturbării pieței comunitare.
”Comisia Europeană a propus astăzi prelungirea suspendării taxelor de import și a cotelor privind exporturile ucrainene în Uniunea Europeană încă un an, însă prin intensificarea măsurilor de protecție pentru produsele agricole sensibile din UE”, anunță Comisia Europeană, menținând angajamentul de susținere a Ucrainei ”cât va fi necesar”.
”Aceste Măsuri Comerciale Autonome au fost în vigoare din iunie 2022 și sunt un pilon-cheie pentru sprijinul ferm acordat Ucrainei și economiei ucrainene. Măsurile contribuie la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii ucraineni și exportatorii ca efect al războiului de agresiune și neprovocat al Rusiei”, subliniază Comisia Europeană.
Instituția precizează însă că noile măsuri vor ține cont și de ”fermierii din spațiul UE” și de ”sensibilitățile” sectorului agricol.
”În acest scop și ținând cont de intensificarea semnificativă a importurilor anumitor produse agricole din Ucraina spre UE în 2022 și 2023, noile Măsuri Comerciale Autonome conțin un mecanism consolidat de salvgardare. Acest Mecanism asigură că pot fi aplicate rapid acțiuni de remediere în cazul perturbărilor semnificative de pe piața UE sau de pe piețele unuia sau mai multor state membre. Pentru produse sensibile – carne de pui, ouă și zahăr – este prevăzut un mecanism de frânare de urgență, care ar stabiliza importurile la volumul mediu din 2022 și 2023. Acest lucru înseamnă că în cazul în care importurile acestor produse depășesc acel volum, vor fi impuse taxe vamale (…)”, subliniază Comisia Europeană.
În același timp, Comisia Europeană propune prelungirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor vamale impuse importurilor din Republica Moldova. Pentru a intra în vigoare, propunerile Comisiei Europene trebuie aprobate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.
Administrația Emmanuel Macron a intensificat presiunile asupra Comisiei Europene pentru remedierea problemelor semnalate de fermierii care protestează, printre care se numără situația cerealelor aduse din Ucraina în Uniunea Europeană și acordul comercial negociat de Bruxelles cu state din America Latină. Pe fondul protestelor masive ale fermierilor francezi, președintele Emmanuel Macron a afirmat, marți, că le va proteja interesele, dar ”nu prin opoziția față de Europa sau prin atribuirea vinei Uniunii Europene”, ci prin aplicarea unor reforme.
”La nivel european, trebuie să avem o politică în concordanță cu suveranitatea europeană pe care o apărăm”, a declarat Emmanuel Macron.
Fermierii din Franța denunță creșterea costurilor de producție, scăderea profiturilor și înăsprirea reglementărilor, în contextul în care Bruxellesul vrea reducerea emisiilor de dioxid de carbon și îmbunătățirea biodiversității. Proteste similare au izbucnit marți în Belgia, iar în Germania fermierii au blocat constant drumuri și porturi. Fermierii sunt nemulțumiți de reglementările locale și de cele impuse de UE, iar în Franța, Polonia, România și Slovacia protestele vizează și importurile masive de cereale ucrainene la prețuri mici.
Citește și: