UPDATE | Senatul a eliminat taxa de solidaritate ce viza OMV Petrom, dar a introdus o altă variantă cu dedicație. Reacția gigantului din energie

UPDATE | Senatul a eliminat taxa de solidaritate ce viza OMV Petrom, dar a introdus o altă variantă cu dedicație. Reacția gigantului din energie
Publicat: 02/05/2023, 15:44
Actualizat: 02/05/2023, 17:45

Proiectul de lege de aprobare a OUG 186/2022, care introduce o nouă variantă de taxă de solidaritate, a fost votat, la reexaminare, de aleșii din prima cameră sesizată. Senatorii din Comisia economică, industrii şi servicii și din Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale au eliminat amendamentul care introducea un model de calcul care ar fi echivalat cu introducerea unei contribuții de solidaritate ce viza OMV Petrom. Amendamentul a fost retras de aleșii din Coaliție cu ocazia reexaminării proiectului de lege, trimis de Klaus Iohannis înapoi în Parlament. În motivarea deciziei, senatorii PSD, PNL și UDMR din comisiile reunite reiau ideea invocată de șeful statului în cererea de reexaminare a legii care declanșase critici privitoare la lipsa de constituționalitate. În schimb, a fost introdusă o nouă taxă care este tot cu dedicație pentru gigantul din industrie.

Senatorii au aprobat, marți, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care primise raport favorabil, cu amendamente.

Sursa: senat.ro

Aleșii din prima cameră sesizată cu cererea de reexaminare a proiectului de lege s-au grăbit, așa cum precizase senatorul Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice, să finalizeze raportul comun spre votul plenului, astfel încât legea să aibă cât mai multe șanse să intre în vigoare în timp util, respectiv pentru a se putea încadra în termenul-limită destul de strâns la care companiile din sectoarele țiței, cărbune și rafinare ar trebui să achite sume substanțiale pentru „profiturile excesive” în contul statului, 25 iunie.

Cererea a ajuns la Senat – sub numele L839/2022 Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 a Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie – pe 18 aprilie, după ce fusese trimisă Parlamentului de șeful statului în 13 aprilie.

„Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dispoziții nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranța de a nu genera probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. Astfel, este necesar să fie reanalizat și clarificat mecanismul de calcul privind contribuția de solidaritate temporară, pentru evitarea unor situații în care aplicarea normelor ar fi îngreunată sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor. Menționăm că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitor la conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative: «Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă (…)»”, a transmis Klaus Iohannis.

Noile amendamente ale aleșilor

Astfel, senatorii au analizat cererea și au făcut modificări în ședința de marți a comisiilor reunite și au transmis plenului un report comun de admitere asupra legii, cu amendamente. Termenul – limită pentru depunerea raportului era 9 mai.

Conform raportului, amendamentul complex care viza OMV Petrom a fost eliminat. „Textul prezintă neclarităţi şi dificultăţi de interpretare, putând genera situaţii care ar conduce la nerespectarea legislaţiei europene”, este menționat la observații de către autori, respectiv grupurile parlamentare PSD, PNL și UDMR. Amendament a fost admis în unanimitate de voturi, au precizat aceștia.

Totuși, senatorii din comisiiile reunite nu au renunțat la ideea de taxare și au adăugat un aliniat, care introduce o nouă taxă.

„La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin.(6), cu următorul cuprins:

(6) Prin excepţie de la alin. (1), persoanele plătitoare de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în domeniile prevăzute de Regulamentul UE 1854/2022 şi care desfăşoară atât activităţi de extracţie a ţiţeiului cât şi de rafînare a ţiţeiului, datorează o contribuţie de solidaritate, calculată conform art. 2 alin (13).”

Taxa vizează iar exclusiv OMV Petrom, fiind singura companie din România care are atât activităţi de extracţie a ţiţeiului cât şi de rafînare a ţiţeiului.

Argumentul autorilor – tot aleșii Coaliției – este că „marjele de rafinare în perioada de aplicare a OUG nr.l86 sunt superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă. Deşi în anul  2023 se estimează că marjele vor scădea, ele vor fi în continuare superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă, activitatea de rafinare nefiind însă impozitată suplimentar.”

Aliniatul menționat cu privire la modul de calcul este de asemenea introdus acum în proiectul de lege printr-un amendament:

„(13) Contribuţia de solidaritate datorată de către contribuabilii prevăzuţi la art. 1 alin (6) este de 350 lei pe tona de ţiţei procesat în activitatea de rafinare”.

Astfel, dacă aceste amendamente rămân după votul din plenul Senatului, apoi al Camerei Deputaților, for decizional, iar legea e promulgată de președinte și intră în vigoare până la 25 iunie, OMV Petrom ar urma să plătească 1.484.350.000 de lei.

Acesta este suma la care ajunge contribuția luând în calcul cantitatea de țiței procesat, inclusiv condensat, de 4.241.000 de tone, conform raportului anual pe 2022.

Ce profit a avut OMV Petrom

Contactați de Gândul, reprezentanții OMV Petrom au transmis ca nu comentează decizia din comisiile Senatului.

OMV Petrom este deținută în proporție de 51,1% de compania-mamă din Austria, 20,6 % de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de persoane juridice (24,7%) și fizice (3,3%), conform datelor oficiale la 31 decembrie 2022.

Creșterea prețurilor din domeniul energiei din 2022 i-a adus celei mai importante companii integrate de petrol și gaze din România un profit net record de 10,3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 2,1 miliarde de euro, de aproape patru ori mai mult decât cel obținut în anul precedent, de 2,86 miliarde de lei, conform rezultatelor anunțate în 2 februarie.

„Vânzările din segmentul Rafinare și Marketing au reprezentat 51% din totalul vânzărilor consolidate, iar vânzările din segmentul Gaze și Energie au reprezentat 49%. Vânzările din segmentul Explorare și Producție au reprezentat numai 0,1% după vânzarea filialelor din Kazahstan (vânzările din Explorare și Producție fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terți)”, anunța compania.

Cumulat, segmentele Explorare și Producție plus Rafinare și Marketing, cele care sunt vizate de contribuția de solidaritate, ar însuma sub pragul de 75% din totalul vânzărilor consolidate. Conform datelor consolidate neauditate, vânzările totale au ajuns la 78,25 miliarde de lei, din care cele aferente segmentului Explorare și Producție – 16,27 miliarde de lei, iar Rafinare și Marketing – 31,26 miliarde de lei, deci însumat 47,63 de miliarde lei, ceea ce reprezintă sub 61% din veniturile totale (și ar conține și elemente care nu sunt incluse în reglementările OUG 186/2022).

Prin urmare, în ceea ce privește taxa de solidaritate, compania a repetat ceea ce spusese în urmă cu trei săptămâni, că nu se încadrează în plafonul stabilit de regulamentul european preluat în legislația națională. Totuși, compania aprecia acum aproape două luni că pot apărea noi modificări în regimul fiscal aplicabil.

Raportul de admitere elaborat de Comisia economică, industrii şi servicii și din Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale, AICI.

Raport Raportul de admitere elaborat de Comisia ecoonomică, industrii şi servicii și din Comisia pentru ene… by Gandul.info on Scribd

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer