Compania aeriană a lui Ovidiu Tender încheie colaborarea cu Fly România: „După o lună două, ne-am trezit că avem de încasat foarte mulți bani”
„Fly România este o societate cu capital privat în care nici eu nici o societate din grup nu este acționar. Ea este proprietatea lui Cătălin Buțu, fost CEO la Ten, care ne-a adus mari prejudicii atât materiale, cât și de imagine prin asocierea cu noi.Ten, în dorința de a avea asigurată activitatea întregul an a încheiat un contract de presăari servicii cu Fly, pentru a pune la dispoziția Fly aeronave și personal specializat pentru efectuarea de zboruri la comanda Fly, care avea întreaga activitate comercială în propria responsabilitate. Văzând însă că lucrurile încep să ia o turnură nefavorabilă atât pentru noi, cât și pentru clienți, am dispus un control în urma căruia au rezultat deficienîe manageriale grave, urmate de pierderi financiare. Din relația pe care Buțu și-a creat-o cu propria lui companie, Fly România, a rezultat un important debit al Fly către Ten, cifrat la 400.000 de euro”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Tender.
Omul de afaceri a explicat că ideea companiei a aparținut exclusiv lui Buțu, iar firma care a operat zborurile Fly România era o firmă înființată de mama acestuia.
„Singurul acționar în companie este Cătălin Buțu. S-a pus problema să devenim acționari dacă lucrurile merg bine. La un moment dat, după o lună două, ne-am trezit că avem de încasat de la Fly România foarte mulți bani. Atunci lucrurile au început să se schimbe. Am pus întrebări de ce nu achită aceste sume. I-am recomandat să-și dea demisia de la compania mea, pentru că nu pot să fiu de acord să-și creeze o căpușă pe lângă Ten Airways. A plecat cu tot cu frma care opera Fly România, care nu mai are sediul la noi”, a continuat Tender.
El a arătat că a fost de acord cu propunerea lui Buțu pentru că astfel părea că va acoperi perioadele extrasezon, când operatorii mari nu au nevoie să închirieze aeronave în sistem ACMI sau charter.
Tender a arătat că banii trebuie să existe undeva, iar dacă se va constata că s-au făcut fraude va face plângere penală împotriva fostului angajat, actualul patron al Fly România.
Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerțului, compania Necessair Consulting SRL, care operează zborurile Fly România, este deținută intergral de Cătălin Adrian Buțu.
În urmă cu o lună și jumătate au apărut primele probleme pentru clienții care au cumpărat bilete și au făcut rezervări prin intermediul Fly România, când au început să fie amânate sau chiar anulate mai multe curse către Tulcea, Timișoara sau Bergamo.