Compania lui Ovidiu Tender va explora un bloc petrolier de peste 5.300 de kilometri pătrați în Vestul Africii
Tender Grup, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, a încheiat un acord de concesiune cu Agenția de Gestionare și Cooperare între Senegal și Guineea – Bissau (AGC), pentru lucrări de explorare geologică pe un bloc petrolier în suprafață de 5.347 kilometri pătrați.
Suprafața concesionată, de dimensiunea unui județ în România, este un offshore în vestul Africii, în zona comună dintre Senegal și Guineea Bissau, a anunțat joi Tender Grup.
Acesta este primul contract de acest tip încheiat de o firmă din România, iar în cazul unei descoperiri comerciale, Tender Grup are dreptul de a exploata suprafața respectivă.
„Prima etapă, cea de explorare, este pe riscul grupului Tender și depășește câteva zeci de milioane de dolari”, se arată într-un comunicat al companiei.
Ovidiu Tender, proprietarul unui grup de firme specializat în diverse sectoare, și-a extins activitățile pe continentul african, unde vizează în principal explorarea și exploatarea resurselor, dar și serviciile pentru industria extractivă sau sectorul construcțiilor.