Prima pagină » Economic » Compania OItchim va fi scoasă din nou la vânzare

Compania OItchim va fi scoasă din nou la vânzare

Compania OItchim va fi scoasă din nou la vânzare
Planul de reorganizare a companiei de stat Oltchim (OLT), în insolvență, va prevede vânzarea companiei către un cumpărător eligibil, a anunțat marți combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea.

„Strategia de reorganizare care va fi supusă aprobării creditorilor presupune îmbunătățirea în continuare a rezultatelor economico – financiare, consolidarea și păstrarea echilibrului financiar al OLTCHIM precum și vânzarea OLTCHIM SA către un cumpărător eligibil”, arată compania, într-un comunicat transmis Bursei.

Pentru îmbunătățirea rezultatelor financiare, compania vizează investiții tehnologice care să ducă la reducerea consumului de energie. Totodată, dacă vor fi atrase alte surse de finanțare Oltchim va reporni noi instalații, potrivit comunicatului.

Autoritățile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eșuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte.

Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deține 54,8% din acțiuni, și se află în insolvență din ianuarie 2013.

RomInsolv și BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie.

Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar și reducerii prețurilor la țiței, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani.

Autor

Citește și