Prima pagină » Economic » Companiile din România nu se gândesc la angajări

Companiile din România nu se gândesc la angajări

Companiile din România nu se gândesc la angajări
Aproximativ 70% dintre companiile din România nu intenționează să facă noi angajări în perioada iulie-septembrie, un sfert au arătat că își vor crește numărul de angajați, iar 5% prevăd o scădere de personal, potrivit studiului "Perspectivele Angajării de Forță de Muncă" realizat de ManpowerGroup.

La studiu au participat 625 de angajatori.

Previziunea Netă de Angajare calculată după eliminarea variațiilor sezoniere este de +9%, valoare similară cu cea a a trimestrului II, dar cu 3 puncte procentuale mai mare decât în trimestrul al treilea din 2013.

„Acesta este cel de-al optulea trimestru de optimism ponderat, dar constant. Încetul cu încetul, angajatorii au reînceput să-și crească volumul de angajări, dar încrederea lor continuă să fie mai redusă decât în anii de dinainte de criza economică. Chiar dacă angajatorii vor continua să prefere organizații agile, au apărut totuși semnale că aceștia își depășesc treptat reticența de a face angajări și au din nou în vedere nevoile pe termen lung”, a declarat directorul general al ManpowerGroup România, Valentin Petrof.

Nivelul de încredere al angajatorilor variază în funcție de dimensiunea organizației. Astfel, organizațiile cu mai puțin de zece angajați raportează o Previziune Netă de Angajare de -1%, angajatorii din această categorie fiind mai puțin dispuși să-și redimensioneze forța de muncă. La polul opus se situează angajatorii cu peste 250 de angajați. 27% dintre aceștia anunță planuri de creștere a numărului de angajați în următoarele trei luni, și numai 2% anticipează reduceri de personal.

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă vor avea parte de oportunități de angajare în toate cele opt regiuni ale țării și în nouă din zece sectoare de activitate. Sectorul cel mai dinamic din punct de vedere al angajărilor va fi industria prelucrătoare, în care Previziunea Netă de Angajare este de +19%, în scădere cu 5 puncte procentuale de la trimestrul doi, însă în creștere de 3 puncte procentuale comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut.

„Oportunitățile se vor înmulți probabil și în sectorul Finanțe, asigurări, servicii imobiliare și servicii de afaceri, unde Previziunea de +17% s-a îmbunătățit atât față de trimestrul anterior (II/2014), cât și față de trimestrul III al anului trecut. Perspectivele sunt însă limitate în sectorul Energie electrică, apă, gaze, unde angajatorii anunță o Previziune Netă de Angajare de -1%, cu 4 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul II. În schimb, cea mai semnificativă îmbunătățire față de trimestrul anterior se înregistrează în sectorul Transport, depozitare și comunicații, unde Previziunea Netă de Angajare a ajuns la +10%, după trei trimestre consecutive de creștere”, se arată în studiul ManpowerGroup.

În cinci din cele opt regiuni cuprinse în studiu, angajatorii raportează Previziuni îmbunătățite față de cele exprimate în trimestrul doi. O creștere considerabilă este în regiunea Sud, unde Previziunea Netă de Angajare de +15% este cu 8 puncte procentuale mai puternică decât cea a trimestrului anterior, îmbunătățindu-se moderat și față de perioada similară a anului trecut.

Angajatorii din regiunea Nord-Est anticipează la rândul lor creșteri de personal, raportând o Previziune de +15%, cu 4 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul II și în creștere cu 15 puncte procentuale față de intervalul iulie – septembrie 2013.

Climatul de angajare prognozat este favorabil în mai mică sau mai mare măsură în toate cele opt regiuni, dar încrederea angajatorilor este mai scăzută în regiunile Sud-Vest și Vest, în care valorile Previziunii Nete de Angajare sunt +3%, respectiv +6%. În regiunea Vest, intențiile de angajare ale angajatorilor au slăbit considerabil față de trimestrul anterior, înregistrând un declin abrupt de 28 de puncte procentuale.

„Încă nu putem considera creșterea oportunităților de angajare drept o tendință, pentru că indicatorii din diferitele sectoare de activitate și zone ale țării variază prea mult pentru a contura o imagine fără echivoc. Semnele unui optimism renăscut se fac simțite, dar cei aflați în căutarea unui loc de muncă nu trebuie să se aștepte la efervescență, dat fiind că angajatorii se concentrează în continuare pe atragerea candidaților potriviți, nu pe angajări de volum. Aceștia sunt încă selectivi, în căutarea echilibrului corect între nevoile de dezvoltare și costuri”, a explicat Petrof.

Citește și