Companiile vor plăti din anul 2020 dacă nu vor colecta deșeuri electrice și electronice
În prezent, o contribuție de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), se datorează pentru diferența dintre cantitățile de echipamente electrice și electronice („EEE”) declarate ca fiind introduse pe piața națională și cantitățile constatate de Administrația Fondului pentru Mediu. Începând cu anul viitor, această contribuție pentru nedeclararea EEE se transformă în contribuție pentru neîndeplinirea obligațiilor anuale de colectare.
Deșeurile de echipamente electrice și electronice („DEEE”) cum ar fi computere, televizoare, frigidere și telefoane mobile sunt o parte din deșeurile cu cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană. Conform informațiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene, acestea vor depăși cantitatea de 12 milioane de tone până în 2020.
Ca urmare a gestionării defectuoase a deșeurilor electrice și electronice, la începutul anului 2019, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare oficială cu privire la deficiențele în adoptarea normelor UE privind DEEE, acesta fiind primul pas în cazul începerii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Dacă România nu ia măsuri în acest sens, Comisia Europeană poate decide să trimită mai departe o notificare către Curtea Europeană de Justiție și să impună sancțiuni financiare semnificative.
Frecvent, se face confuzie între producătorii de EEE-uri în sensul legislației de mediu și producătorii de EEE-uri în sensul operatorilor economici care fabrică EEE-uri. Astfel, operatorii economici considerați producători, în sensul legislației de mediu, sunt acele societăți care au sediul în România și fabrică echipamente electrice și electronice sau ale căror EEE-uri sunt proiectate sau fabricate și comercializate sub propria marcă comercială. Sau operatorii economici care revând pe teritoriul României sub propria marcă comercială echipamente produse de alți furnizori.
Totodată, producători de EEE-uri sunt considerați și acei operatori economici care au sediul în România și importă sau achiziționează intracomunitar EEE-uri sau care au sediul într-un alt stat membru sau într-o țară terță și vând EEE în România prin mijloace de comunicare la distanță direct gospodăriilor particulare sau utilizatorilor în afara gospodăriilor particulare.
În vederea introducerii pe piață a EEE-urilor, producătorii au obligația de a se înregistra la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), în Registrul producătorilor de echipamente electrice și electronice. Astfel, vor primi un număr de înregistrare care va fi comunicat tuturor rețelelor comerciale prin care sunt vândute EEE-urile.
Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici care introduc pe piața națională echipamente electrice și electronice vor datora contribuția de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice corespunzătoare obligațiilor anuale de colectare (45%) și cantitățile efectiv colectate.
Totodată, începând cu 1 ianuarie 2020, producătorii de EEE-uri vor fi obligați să se înregistreze și în format online în Registrul național al producătorilor de EEE-uri.
În perioada 2017 – 2020, rata de colectare pe care trebuie să o atingă producătorii de echipamente electrice și electronice este de 45%. O altă modificare va intra în vigoare începând cu anul 2021, și anume rata de colectare care va crește la 65%.