Comparatorul online de tarife telecom va deveni funcțional până la finele lunii iunie

Publicat: 05 02. 2013, 14:43
Actualizat: 01 08. 2014, 19:40

Aplicația web care va permite utilizatorilor să compare online ofertele de comunicații va fi funcțională până la finele lunii iunie, după ce UTI Systems a livrat ANCOM echipamentele hardware și licențele software necesare proiectului.

În prima parte a anului trecut, ANCOM a organizat o licitație pentru desemnarea furnizorului comparatorului online de tarife telecom.

În august 2012, instituția a desemnat câștigatoare oferta UTI Systems, valoarea contractului fiind de 1,32 milioane de lei, inclusiv TVA.

„Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a finalizat proiectul tehnic cofinanțat din fonduri europene nerambursabile pentru realizarea unei aplicații online care va efectua analize comparative ale planurilor tarifare existente pe piață pentru trei categorii de servicii de comunicații: telefonie mobilă, telefonie fixă și acces la internet în bandă largă, urmând să returneze un clasament al celor mai avantajoase planuri tarifare din punct de vedere al prețului, care corespund opțiunilor exprimate de utilizator”, se arată într-un comunicat al Ancom.

În perioada următoare, furnizorii de servicii de comunicații vor introduce în baza de date toate ofertele comerciale de telefonie fixă, mobilă și acces la internet în bandă largă, iar reprezentanții ANCOM vor verifica și valida datele încărcate în aplicație.

„Utilizatorii finali vor putea accesa aplicația online în prima jumătate a acestui an”, se mai spune în comunicat.

Pe baza opțiunilor utilizatorilor, aplicația va realiza analize comparative ale planurilor tarifare disponibile pe piața din România pentru telefonie fixă, mobilă și acces la internet în bandă largă, urmând să returneze, pentru fiecare interogare, un clasament al acestora din punct de vedere al prețului.

În momentul afișării rezultatelor, vor fi publicate și alte detalii relevante precum durata minimă a contractelor, penalități în caz de reziliere, informații privind existența unor promoții etc.

Proiectul „Aplicație online pentru compararea ofertelor de comunicații destinate utilizatorilor finali” va fi finanțat din fonduri ANCOM și Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea asistenței nerambursabile acordată din fonduri publice este de 886.000 lei.

Aplicația este dezvoltată ca urmare a prevederilor Deciziei ANCOM 77/2009 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului.