Prima pagină » Economic » CONCEDIERI MASIVE la Bank of America. A doua mare bancă din SUA va pierde „titlul” de cel mai mare angajator din sistemul financiar american

CONCEDIERI MASIVE la Bank of America. A doua mare bancă din SUA va pierde „titlul” de cel mai mare angajator din sistemul financiar american

CONCEDIERI MASIVE la Bank of America. A doua mare bancă din SUA va pierde
Bank of America va concedia 16.000 de angajați până la sfârșitul anului, accelerând un program de reducere a cheltuielilor, astfel că instituția de credit va pierde "titlul" de cel mai mare angajator din sistemul financiar american, urmând să aibă în decembrie 260.000 de salariați, potrivit WSJ.com.

Bank of America va concedia 16.000 de angajați până la sfârșitul anului, accelerând un program de reducere a cheltuielilor, astfel că instituția de credit va pierde „titlul” de cel mai mare angajator din sistemul financiar american, urmând să aibă în decembrie 260.000 de salariați, potrivit WSJ.com.

Potrivit unui document care circulă în conducerea băncii, reducerile de personal au început deja, fiind eșalonate pe parcursul ultimului semestru din acest an, și au scopul de a eficientiza operațiunile.

Programul are ca obiective reducerea riscurilor, creșterea veniturilor generate prin baza actuală de clienți și utilizarea operațiunilor de investment banking preluate în 2008 prin fuziunea cu Merrill Lynch pentru a deveni unul dintre cei mai mari consilieri pentru investiții la nivel mondial.

La nivelul serviciilor bancare comerciale, Bank of America vrea să reducă numărul de sucursale și să restrângă operațiunile de credite ipotecare, potrivit documentului.

Astfel, la sfârșitul acestui an banca ar avea 260.000 de angajați, cel mai redus personal din 2008, și ar fi depășită în topul angajatorilor din sistemul bancar american de JPMorgan Chase, Citigroup și Wells Fargo, notează WSJ.com.

O sursă apropiată situației a afirmat că ținta ar putea fi modificată în funcție de volumul afacerilor efectuate între timp.

Bank of America este a doua mare bancă din SUA după active, fiind depășită anul trecut de JPMorgan Chase.

Directorul general al instituției de credit, Brian Moynihan, care a preluat conducerea băncii în 2010, a încercat să eficientizeze operațiunile și a renunțat la mai multe active neesențiale, printre care s-au numărat divizii internaționale de carduri de credit, dețineri în zona fondurilor de capital privat, o divizie de asigurări și participații la mai multe bănci străine.

Astfel, activele Bank of America au scăzut cu 7%, la 2.160 miliarde de dolari.

Acțiunile băncii au crescut în acest an cu 69%, dar au scăzut cu 37% pe ansamblul mandatului lui Moynihan.

Concedierile planificate pentru a doua jumătate a acestui an ar aduce numărul total de locuri de muncă „tăiate” de Moynihan la aproximativ 30.000.

Bank of America nu este singura mare instituție financiară americană care efectuează concedieri masive, însă efectuează cele mai „ambițioase” tăieri.

Șomajul din Statele Unite se menține peste pragul de 8% de peste trei ani și a devenit un subiect sensibil, una dintre principalele teme din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, disputate între președintele în exercițiu Barack Obama, susținut de Partidul Democrat, și candidatul Partidului Republican, Mitt Romney.

Citește și