Conduce un gigant în industria băuturilor răcoritoare cu 274.000 de angajați. Sfatul șefei PepsiCo pentru o carieră de nota zece
Indra Nooyi este CEO al PepsiCo, gigant american din industria băuturilor răcoritoare, și este considerată una dintre cele mai puternice femei din lume. În jur de 274.000 de persoane lucrează pentru compania în fruntea căreia se află Nooyi.
Femeia de afaceri pare să fi găsit secretul unei cariere de succes. Sfatul său pentru toți cei care vor să se remarce într-o organizație este unul aparte. „Acceptă sarcinile dificile”, spune Nooyi, potrivit Business Insider.
Sfatul pare neobișnuit pentru că mulți susțin că pentru a fi remarcat într-o companie trebuie să te ocupi de sarcini ușoare, dar să fii foarte bun la ele. „Problema cu această teorie este că nimeni nu te remarcă atunci când faci bine sarcini ușoare”, explică CEO PepsiCo.
„Este mult mai bine să te provoci pe tine însuți ridicând mâna la sarcinile dificile și să muncești pentru a rezolva problemele pe care nimeni altcineva nu a putut să le rezolve”, a mai adăugat ea.
Din punctul său de vedere, acesta este modul prin care poți să trimiți semnalele potrivite șefilor că ești pregătit să ajungi în centrul companiei și te poți transforma cu adevărat într-un lider de încredere în cadrul organizației.