Prima pagină » Economic » Conducerea TAROM a fost destituită

Conducerea TAROM a fost destituită

Conducerea TAROM a fost destituită
Ministerul Transporturilor a revocat întreg Consiliul de Administrație al Tarom, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere și CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann

Ministerul Transporturilor a revocat întreg Consiliul de Administrație al Tarom, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere și CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.

Noul CA Tarom este alcătuit din Dante Stein – consilier onorific al premierului Victor Ponta, Manuel Donescu -secretar de stat în Ministerul Trasporturilor, Florin Luca – consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu – director general BCR Leasing și Răzvan Filipescu – președintele Autorității Naționale pentru Turism.

„Revocarea tututor membrilor CA s-a făcut deoarece au încălcat statutul și mandatul când au decis reducerea mandatului directorului executiv de la 4 ani la un an (…) Se consideră că afirmațiile din presă membrilor CA au adus grave prejudicii imaginii companiei”, a declarat Teodora Trandafir, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.

În prima ședință a CA va fi ales și noul președinte al Consiliului de Administrație dintre cei cinci noi membri.

Noul CA va evalua activitatea managerului privat

„Dacă CA era în mod real nemulțumit de activitatea domnului Heinzmann și de impactul negativ al măsurilor luate zi de zi de către acesta din funcția de director general, o abordare prudentă și diligentă față de interesele și bunul mers al Societății impunea luarea de urgență a măsurii de revocare a acestuia și nu aceea de menținere în funcție”, a declarat Teodora Trandafir.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că ministerul a propus noului CA al Tarom să analizeze în perioada următoare activitatea președintelui executiv al Tarom, Christian Heinzmann și modul în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile.

„Ministerul Transporturilor nu are nici o poziție pro nici una contra asupra mandatului domnului Heinzmann. Se va face o evaluare de către noul CA, iar obiectivul este ca Tarom să intre în parametri normali”, a adăugat Trandafir.

Ghenea, fost membru CA: Nu am fost înștiințați despre destituire

Unul dintre foștii membri ai CA Tarom, Marius Ghenea, a declarat pentru un post de televiziune că anunțul destituirii a fost făcut înainte ca cei din CA să fie înștiințați. Ghenea susține, totodată, că planul de administrare a fost îndeplinit și că nu știe care este motivul revocării. Îndeplinirea planului de administrare este, potrivit spuselor sale, modul după care activitatea membrilor CA Tarom este evaluată.

Din CA Tarom făceau parte Dan Pascariu (președinte), Valentin Macec (vicepreședinte), Ciprian Lăduncă (membru), Dumitru Prunariu (membru), Marius Ghenea (membru).

Conflictul dintre CA al Tarom și managerul privat

Conflictul dintre CA al Tarom condus de Dan Pascariu și managerul privat, belgianul Christian Heinzmann, a apărut la sfârșitul lunii mai. Managerul privat a declarat că a fost forțat de Pascariu să își scurteze mandatul de la 4 ani la doar un an, în caz contrar fiind amenințat cu demiterea imediată. Managerului privat i s-a reproșat, între altele, că „are unele probleme de adaptare”.

La data de 19 noiembrie mandatul lui Heinzmann ar urma să se încheie.

Ulterior, membrii CA l-au numit pe Nicolae Demetriade, fost șef al TAROM, adus în Consiliul de Administrație în luna mai, în funcția de director executiv pentru a lucra alături de managerul privat belgian. 

Un alt membru al fostului CA, directorul executiv al Tarom, Nicolae Demetriade, și-a dat demisia în urmă cu câteva zile, iar surse din piață afirmau că președintele Consiliului de Administrație Dan Pascariu urma să fie revocat din funcție. Adunarea Generală a Acționarilor pentru lămurirea situației de la Tarom fusese fixată pentru data de 22 octombrie, însă această întâlnire a fost ulterior amânată.

La finele lunii septembrie, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara că mandatul lui Heinzmann se va încheia pe 19 noiembrie, după ce belgianul anunțase anterior că își dorește să-și continue activitatea în cadrul companiei aeriene și după această dată.

„Pentru ca domnul Heinzmann să poată implementa acest plan de management, trebuie să aibă suportul CA. Nu se poate ca managerul să tragă într-o direcție și Consiliul de Administrație în altă direcție. Este împotriva firii și cineva trebuie să facă un compromis”, a spus Mănescu, la vremea respectivă.

AGA a fost însă anulată din cauza neprezentării SIF Muntenia, acționar minoritar al companiei aeriene.

Tarom nu a mai obținut profit în ultimii cinci ani și a pierdut poziția de lider al pieței, transportând doar 2,19 milioane de pasageri anul trecut, potrivit Ziarului Financiar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?