Prima pagină » Economic » Conferința Mediafax Talks about European Funds. Ministrul Agriculturii: Proiecte de 800 de milioane de euro riscă să fie reziliate

Conferința Mediafax Talks about European Funds. Ministrul Agriculturii: Proiecte de 800 de milioane de euro riscă să fie reziliate

Conferința Mediafax Talks about European Funds. Ministrul Agriculturii: Proiecte de 800 de milioane de euro riscă să fie reziliate
Proiectele vor fi reziliate dacă în următoarele trei luni fermierii nu găsesc bani.

 

Proiecte câștigate de agricultori în ultimii ani și neîncepute din lipsă de confinanțare, totalizând 800 de milioane euro, vor fi reziliate dacă în următoarele trei luni fermierii nu găsesc bani, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferința Mediafax Talks about European Funds.

„De la data de 1 iulie s-a aplicat și pentru zona de dezvoltare rurală cofinanțarea de la bugetul de stat micșorată de la 15% la 5%. Practic, efortul bugetar pentru cofinanțare pe zona de dezvoltare rurală este de doar 5%. Avantajul este legat de faptul că statul nu mai contribuie foarte mult pentru a cofinanța. Dezavantajul legat de acest procent este că numărul beneficiarilor se restrânge destul de mult, iar acest procent se aplică și contractelor care sunt semnate în cursul anului 2012”, a spus Constantin.

El a afirmat că în urma unor analize făcute în aceată perioadă s-a constatat că sunt proiecte din anii 2008, 2009, 2010, pe măsuri precum 121 (n.r. – modernizarea exploatațiilor agricole) și 123 (creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere – n.r.), în special pentru investiții în exploatațiile agricole, care nu au început nici până în momentul de față finanîarea deoarece beneficiarii nu au bani pentru cofinanțare.

Constantin a spus că valoarea totală a acelor proiecte se ridică la circa 800 de milioane de euro.

„Am început discuțiile cu beneficiarii și mulți spun că doresc să continue proiectele și că sunt în discuții cu băncile. Noi am intervenit în discuțiile pe care le-am avut cu băncile să accelereze analiza acelor proiecte care sunt depuse acolo. Să vedem în următoarele trei luni care pot merge mai departe și care vor fi reziliate, pentru că o sumă atât de importantă putem să o folosim la alte proiecte care au avut o solicitare mult mai mare. Există în intenția noastră ca o mare parte din sumele care vor fi disponibilizate din aceste rezilieri să meargă către proiecte care au avut solicitări și de 300-400%, precum măsura de renovare a satelor românești”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Citește și