Prima pagină » Economic » Consiliul Concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank. Ce cotă de piață ar urma să dețină bancherii italieni în România

Consiliul Concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank. Ce cotă de piață ar urma să dețină bancherii italieni în România

Consiliul Concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank. Ce cotă de piață ar urma să dețină bancherii italieni în România

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenționează să preia First Bank S.A, a anunțat, vineri, autoritatea de reglementare din domeniu.

Tranzacția dintre cele două bănci cu capital majoritar străin, care a fost anunțată de grupul italian în octombrie, trebuie aprobată de Consiliul Concurenței și Banca Națională a României.

Conform Consiliului Concurenței, Intesa Sanpaolo S.p.A. este activă în principal în domeniul financiar-bancar, fiind societatea-mamă a grupului Intesa Sanpaolo. Grupul Intesa este prezent în România prin intermediul subsidiarei române, Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania S.A.

First Bank S.A. este o instituție de credit activă pe piața serviciilor financiar-bancare din România, care operează o rețea de 40 de sucursale și oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.

Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă din Italia, a semnat un acord cu JC Flowers & Co. pentru a cumpăra First Bank România, tranzacție ce dublează prezența bancherilor italieni în România. Conform estimărilor inițale citate de Bloomberg, First Bank ar fi fost evaluată la aproximativ 200 de milioane de euro. JC Flowers & Co cumpărase First Bank de la grecii de la Piraeus Bank, în 2018.

Ce active au cele două bănci

First Bank avea active de 7,73 miliarde de lei la sfârșitul lui 2022 și o cotă de piață de circa 1,1%, conform raportului anual al Băncii Naționale a României.

Banca Comercială Intesa Sanpaolo era pe locul imediat următor după First Bank, cu active de 7,67 miliarde de lei și o cotă de piață de aproape 1,09%.

La acea dată era First Bank era pe locul 10, iar Intesa Sanpaolo, pe 11, în topul instituțiilor de credit cu capital majoritar străin. Acest top nu includea cea mai mare bancă din România, din punctul de vedere al activelor nete bilanțiere, respectiv Banca Transilvania (cu capital  privat majoritar românesc), nici instituțiile de credit din sectorul de stat (CEC Bank și Banca de Export-Import a României Eximbank) și nici sucursalele instituțiilor de credit, persoane juridice străine, dintre care cea mai mare este ING Bank.

Sursa: BNR

Potrivit datelor BNR, la 31 decembrie 2022, activele nete bilanțiere din sistemul bancar românesc însumau 701 de miliarde de lei, în creștere cu 9,6% față de sfârșitul anului 2021.

Numărul instituțiilor de credit care activau atunci în România se redusese pe parcursul anului 2022, de la 34 la 32 de instituții de credit, modificările intervenite fiind determinate de:

▪ în octombrie 2022, Vista Bank a finalizat fuziunea cu Crédit Agricole România, proces început în septembrie 2021, când Vista Bank S.A. a achiziționat banca Crédit Agricole România S.A.;

▪ în decembrie 2022 s-a încheiat procesul de fuziune prin absorbție dintre EximBank (bancă deținută de statul român prin Ministerul Finanțelor) și Banca Românească.

Cota de piață în funcție de activul net, deținută de instituțiile de credit cu capital majoritar de stat, s-a majorat de la 11,4% la 31 decembrie 2021 la 12,1% la 31 decembrie 2022. În același timp, ponderea instituțiilor de credit cu capital majoritar străin (exclusiv sucursalele instituțiilor de credit din străinătate) s-a redus de la 56,0 % la 55,9%.

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observații şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax la nr. 021 405 45 12 sau prin e-mail la adresa [email protected] în termen de 20 de zile de la data anunţului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate