Guvernul a adoptat, în ședința de joi, un proiect de ordonanță de urgență care prevede eliminarea prevederilor prin care se interzicea deconectarea sau debranșarea consumatorilor de energie electrică sau gaze naturale în perioada stării de alertă. Proiectul a venit la presiunea industriei care reclamă că a acumulat datorii de aproape un miliard de lei și nu are la îndemână pârghii legale pentru a recupera restanțele.
Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern joi, prin care se abrogă un aliniat din Ordonanța de Urgență nr. 70/2020, intră în vigoare după 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
De un an și aproape trei luni, consumatorii de energie electrică și gaze naturale nu au putut să fie debranșați, chiar dacă nu își plătesc facturile, ca urmare a măsurilor luate pentru gestionarea pandemiei de COVID-1.
Este vorba de art. 72. alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 70/2020 care prevede că „pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.
Acest aliniat a fost propus spre abrogare într-un proiectde Ordonanță de Urgență, aflat pe ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului. Permanentizarea facilităților poate duce la prejudicii majore în lanț în întreaga economie, se arată în documentul guveramental.
În conformitate cu legislația în vigoare, deconectarea/debranșarea de la alimentarea cu energie electrică și gaze naturale pe perioada stării de alertă nu poate fi realizată indiferent de:
„Acest context legislativ a indus unora dintre clienții finali un comportament neadecvat în relația contractuală cu furnizorii, chiar și în situația în care nu au fost afectați de problemele create de COVID 19, generând pierderi din ce în ce mai mari pe întreg lanțul de producțietransport-distribuție-furnizare energie electrică și gaze naturale”, se arată în document.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în perioada de aproximativ un an de aplicare, aceste prevederi au generat dificultăți în relațiile comerciale din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale, care afectează în mod evident activitățile tuturor participanților din piețele aferente acestui sector, respectiv ale furnizorilor, operatorilor de distribuție și de transport, precum și ale producătorilor de energie electrică și de gaze naturale.
Documentul precizează că, deși amânarea debranșărilor/deconectărilor prevăzută la aliniatul în cauză vizează expres doar operatorii de transport și operatorii de distribuție, impactul acestei reglementări se răsfrânge cu prioritate asupra furnizorilor de energie electrică și de gaze aturale, aceștia ajungând în imposibilitatea de a acționa pentru încasarea contravalorii energiei electrice sau a gazelor naturale furnizate.
„În aceste condiții, din cauza lipsei lichidităților generată de neplată, furnizorii sunt obligați să transfere către distribuitori și transportatori contravaloarea tarifelor de transport și de distribuție la termenele scadente, indiferent de data încasării contravalorii facturilor emise către clienții finali. Neîncasarea sumelor aferente de la clienții finali s-a resimțit în cascadă asupra tuturor părților implicate pe lanțul de alimentare, având în vedere că circa 90% din contravaloarea sumelor încasate de furnizori de la clienții finali reprezintă sume în transfer (costuri pass-through) către operatorii de distribuție, operatorii de transport și producători. Astfel, riscurile asociate imposibilității de deconectare/debranșare în caz de neplată, și consecințele suportării de către operatorii implicați în alimentare a costurilor asociate furnizării în ansamblu au un impact negativ la nivelul întregii economii naționale”, se arată în document.
Conform cifrelor citate în nota de fundamentare, prezentate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) și Federația Asociaților Companiilor de Utilități din România (ACUE), numărul clienților finali casnici și non-casnici de energie electrică și gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică și/sau de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranșărilor/deconectărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de aproximativ 249 de milioane de lei, la sfârșitul lunii mai
Râu platnicii care nu au achitat facturile de energie electrică și nu au putut fi deconectați erau aproximativ 173.000, la finalul lunii iunie. Documentul nu menționează tipul de client, dacă sunt casnici – din totalul de 9 milioane de clienți din această categorie – sau non casnici, din totalul de peste 330.000.
Proiectul de OUG precede o perioadă de tranziție de 90 de zile înainte de sistarea serviciile de energie electrică și/sau gaze naturale, pentru a permite achitarea restanțelor.
De altfel, documentul menționează probabilitatea creșterii semnificative a numărului de debranțări/deconectări la finalul stării de urgență, având în vedere că furnizorii au aplicat în această perioadă toate măsurile care preced deconectarea (avertizări, executare garanții, propuneri eșalonare, etc.), dar și a costurilor ulterioare pe care le vor suporta aceștia pentru reluarea serviciilor
„În condițiile în care motivul deconectării este reprezentat de neplata facturilor, clienții finali aflați într-o astfel de situație nu vor putea încheia ușor noi contracte cu alți furnizori, din cauza unor posibile garanții majorate solicitate în cadrul noilor contracte de furnizare. De asemenea, astfel de clienți finali nu vor putea fi preluați nici de către furnizorii de ultima instanță, motivat de deconectarea pentru neplata debitelor. Mai mult, în cazul în care vor identifica soluții pentru plata debitelor restante, pentru reconectarea la rețelele de energie electrică și/sau de gaze naturale, respectivii clienți finali vor trebui să achite din nou taxa de racordare, conform legislației în vigoare”, se arată în nota de fundamentare.
Proiect – ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr…. by Gandul.info on Scribd