Contrabanda cu țigări a scăzut în luna mai sub media ultimilor patru ani
Aceasta este cea de-a doua reducere consecutivă a nivelului pieței negre a țigaretelor în acest an.
Comerțul ilegal cu țigarete a înregistrat în luna mai scăderi importante comparativ cu luna martie în regiunea de sud-est și vest.
” Deși la nivel național tendința contrabandei este în scădere începând cu luna martie 2015, în regiunea cea mai afectată de piața neagră, nord-est, nivelul comerțului ilicit se menține relativ constant și în luna mai, la 34,2%”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.
Din punct de vedere al provenienței, „cheap whites” continuă să dețină cea mai mare pondere pe piața neagră, de 55,8%, înregistrând o creștere semnificativă de 15 puncte procentuale față de luna martie 2015.
Ponderea produselor provenite din Ucraina (14,1%) și Moldova (23%) se află în scădere, iar Serbia este relativ constantă (2,2%), potrivit directorului Novel Research.
„A fost o perioadă de eforturi intense. În primele patru luni din 2015, polițiștii de frontieră au capturat peste 1,5 milioane pachete țigarete și au destructurat 10 rețele de crimă organizată. Doar în luna mai, polițiștii au efectuat peste 200 percheziții, vizând astfel destructurarea unor grupări infracționale. Cea de-a patra campanie regională pe care JTI a susținut-o în parteneriat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Vămilor, desfășurată în perioada martie- iunie, a înregistrat deja efecte notabile în reducerea pieței negre, însă doar în regiunile și în perioadele în care s-a derulat”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.
Gilda Lazăr spune că producătorii de tutun susțin eforturile autorităților de aplicare a legii, însă „din păcate, nu același lucru se poate spune despre autoritățile fiscale”.
„Ministerul Finanțelor tocmai a decis, peste noapte, să compenseze scăderea de TVA cu o creștere de acciză la țigarete. Creșterea este, însă, excesivă, pune presiune pe piața legală și crează premisele unei relansări a contrabandei. Considerăm că este necesară revenirea la predictibilitate în materie fiscală și la un calendar clar, mai ales în condițiile în care nivelul de accizare prevăzut pentru 2018 a fost deja atins. De asemenea, este absolută nevoie de o nouă Strategie Națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, pentru perioada 2015-2018, care să vizeze îmbunătățirea legislației și măsuri concrete ce trebuie implementate, de către toate instituțiile responsabile. Cu toate că a fost cerută public și în repetate rânduri, de ANAF și DGV, și chiar de Consiliul Concurenței care, la finalizarea investigației pe piața țigaretelor, a concluzionat că traficul ilegal este principalul factor perturbator pentru sectorul tutunului, strategia nu există încă „, spune Gilda Lazăr.
Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs, BAT România, consideră că recentele propuneri potrivit cărora comercializarea țigaretelor trebuie să se facă la minimum 250 m de unitățile sanitare și de învățământ, având ca obiectiv reducerea incidenței fumatului în rândul tinerilor, nu vor face altceva decât să impulsioneze piața neagră.
„Cei care comercializează țigarete ilegale vând oricui, fără a face diferența între minori și adulți, iar cine va dori să cumpere produse din tutun fără să meargă până la marginea localității, va putea opta pentru țigaretele comercializate ilegal, în piețe, oboare, în fața stațiilor de metrou. Așadar, îngrădirea comerțului legal, nu va face altceva decât să dea apă la moară vânzătorilor de țigarete de contrabandă. În afara faptului că propunerea menționată nu aduce vreun beneficiu sănătății publice, circa 50% dintre punctele de vânzare la nivel național își vor reduce cu aproape jumătate cifra de afaceri, cu efecte în lanț asupra salariaților, furnizorilor”, spune Adrian Popa.
„Reglementările duse la extrem și comerțul ilegal cu țigarete duc la pierderi de locuri de muncă și de bani la buget și, în plus, invită crima organizată în comunitate. Orice autoritate care aplică legea știe că rețelele de contrabandă cu țigarete reprezintă o platformă și pentru traficul de arme și persoane. Reprezentanții Direcției Generale a Vămilor declarau recent că, „una dintre sursele de finanțare a traficului de arme o constituie contrabanda cu țigarete”, iar în contextul geopolitic actual, se poate spune că traficul ilegal cu țigarete devine o problemă majoră de securitate națională”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.
„Pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, trebuie clarificată situația la punctele de trecere a frontierei interne cu Ungaria și Bulgaria, iar poliția locală și jandarmeria trebuie să primească atribuții specifice, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară în zona lor de competență: piețe, oboare, stații de metrou”, a declarat Sorana Mantho, director Corporate Affairs, Philip Morris România.
Contrabanda cu țigarete are efecte profund negative nu doar pentru producătorii și distribuitorii legali și pentru stat, dat fiind că un punct procentual din piața neagră înseamnă pierderi la buget de peste 35 de miloane de euro, dar reprezintă și o amenințare pentru securitatea frontierelor și, implicit, pentru aderarea noastră la Schengen, consideră Sorana Mantho.
Reprezentanta Philip Morris România spune că noua strategie de combatere a comerțului ilegal cu țigarete trebuie să conțină precizări clare și să reunească toți actorii implicați, începând cu decidenții politicilor fiscale și terminând cu autoritățile de aplicare a legii
În primele trei luni ale anului au fost capturate de către lucrătorii vamali peste 200.000 pachete de țigarete introduse ilegal, utilizându-se mijloace de ascundere diversificate.
Cea mai importantă descoperire a organelor vamale din cadrul biroului vamal Constanța Port a fost identificată în baza analizei de risc, prin care s-a selectat pentru controlul vamal un container care figura încărcat cu servețele umede, iar în realitate au fost găsite peste 300.000 pachete (6.245.400 bucăți) țigarete nedeclarate, fără marcaje, de diverse mărci.
În prezent, sunt active în punctele vamale 33 echipe canine specializate pentru depistarea țigaretelor și 11 cu dublă specializare – droguri și țigarete ilegale, echipe pentru care primim suport din partea companiilor de tutun.
” Contrabanda reprezintă o amenințare la adresa siguranței naționale, care ne afectează implicit aderarea la Schengen, dat fiind că România are a doua cea mai extinsă graniță externă a UE, de peste 2.100 km”, a declarat Claudiu Ardeleanu, director la Direcția Generală a Vămilor.
Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerțului ilegal cu produse din tutun și susțin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu țigarete.
Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare.