20:00
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a semnat, luni, cu asocierea Tehnologica Radion – Consitrans – PRO Cons XXI, un contract de 188,98 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea unei porțiuni a centurii Capitalei.
Contractul vizează întocmirea fazelor de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru modernizarea centurii între A1 – DN 7 și DN 2 – A2, lot 2: Sector DN2 (km 12+300) – A2 (km 23+750).
Contractul a fost atribuit prin licitație deschisă, finanțarea fiind asigurată integral de Guvern.
Durata de implementare a contractului include 90 zile pentru etapa de proiectare, 450 zile pentru execuție și o perioadă de garanție de 48 luni.