Prima pagină » Economic » EXCLUSIV. Coronavirus. Morarii și brutarii se tem de îmbolnăvirea salariaților din unitățile de producție și din magazinele de desfacere. „Brutăriile se închid când n-ai forță de muncă”

EXCLUSIV. Coronavirus. Morarii și brutarii se tem de îmbolnăvirea salariaților din unitățile de producție și din magazinele de desfacere. „Brutăriile se închid când n-ai forță de muncă”

EXCLUSIV. Coronavirus. Morarii și brutarii se tem de îmbolnăvirea salariaților din unitățile de producție și din magazinele de desfacere. „Brutăriile se închid când n-ai forță de muncă”

Unul dintre scenariile sumbre, luat în calcul de morarii și de brutarii din România (plauzibil) și adus în atenția autorităților, este și acela în care unul dintre angajații din fabricile de pâine, din unitățile de procesare a grâului și a porumbului sau din unitățile de desfacere ar contacta noul coronavirus, a precizat pentru Gândul.ro, Aurel Popescu, președintele patronatului ROMPAN.

„Facem și noi scenarii, să vedem ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește un coleg din brutărie, ce se întâmplă cu brutăria. Am făcut întrebări și la autorități, împreună cu Romalimenta, ca să vedem ce măsuri iau ei, cine face deratizarea, cine face curățenia, cu ce substanțe se dau ș.a.m.d.”, a precizat șeful ROMPAN. „Singura problemă de care ne este teamă este îmbolnăvirea salariaților din unitățile de producție și din magazinele de desfacere. Dacă avem vânzarea asistată cu vânzător este foarte riscant. De asta ne este teamă, ce se întâmplă cu unitatea de producție, cu unitatea de vânzare cu amănuntul, dar sper să lămurim aceste probleme”.

Pe de altă parte, mai afirmă Popescu, patronatul român din morărit și panificație este preocupat de problema circulației persoanelor.

„Majoritatea brutăriilor de la oraș lucrează și cu forță de muncă adusă din comunele limitrofe orașelor, cum este la București, lucrăm cu personal și din Ialomița. Am făcut întrebări la autorități să ne spună dacă au liberă circulație să vină la brutărie. Dacă nu, brutăriile se închid că asta este când n-ai forță de muncă. Nu este nimeni care să stea acolo, permanent. Angajații trebuie să vină în schimburi”.

Sindicaliștii cer sprijinul guvernului. IMM-urile vin cu soluții de redresare economică

Luni, 16 martie 2020, președintele Federaţiei Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară (SindAlimenta), Dragoș Frumosu, anunța că, în ceea ce priveşte industria alimentară, solicită în regim de urgenţă ca guvernul „să-şi facă timp” pentru a stabili împreună cu organizațiile din sector un set de măsuri care să sprijine producţia de alimente într-o perioadă în care se aşteaptă ca multe firme să-şi diminueze activitatea, iar altele chiar să falimenteze.

„Măsurile pe care guvernul trebuie să le adopte trebuie să împiedice acest lucru. Riscul ca unele fabrici din industria alimentară să-şi oprească activitatea este foarte mare în această perioadă, deoarece acest lucru se va întâmpla la primul angajat depistat pozitiv cu coronavirus. Deocamdată, companiile şi-au făcut propriile reguli de combatere a contaminării, dar acest lucru nu poate suplini pe deplin lipsa unui plan integrat, la nivel naţional, de prevenţie. Sunt încă multe întrebări la care antreprenorii din industria alimentară aşteaptă răspunsuri din parte guvernului, iar cu cât ele vor veni mai repede, cu atât sectorul va avea mai puţin de suferit”, precizează șeful organizației sindicale.

În perioada 12 martie 2020-15 martie 2020, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a analizat prin intermediul unui sondaj în ce măsură sunt afectate întreprinderile mici și mijlocii din România de efectele COVID-19 și cât de necesară este intervenția autorităților statului pentru adoptarea de măsuri în sprijinul firmelor.

Sondajul a fost aplicat unui număr de 8.374 antreprenori, care au fost în proporţie de 61,8% micro-întreprinderi, 23,2% întreprinderi mici, 9,3% întreprinderi mijlocii și 5,7% alte forme de organizare.

Principalele măsuri pe care reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din România le consideră necesare pentru a putea depăși această situație de criză sunt: un program de ajutor de stat privind susținerea de subvenții de până la 75% pentru plata salariilor din domeniile afectate de criză (69,1%); achitarea în totalitate şi direct din bugetul sănătăţii, a indemnizaţiei aferente concediilor medicale pentru angajații bolnavi de coronavirus sau aflați în carantină (fără plata din partea angajatorului şi ulterior acesta şă recupereze banii de la Casa de sănătate) (51,7%); acordarea posibilităţii amânării plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale şi de sănătate datorate de salariaţi si plătite de angajatori, cu până la 3 luni (65,4%); „amânarea plăţii impozitului pentru IMM-urile în dificultate (60,3%); finanțarea IMM-urilor cu dobândă 0 (38,2%); elaborarea unui plan de comunicare care să cuprindă un site cu informaţii despre toate măsurile adoptate pentru susţinerea economiei în această perioadă (32,2%); refinanțarea sau extinderea perioadelor de scadență pentru împrumuturi (28,9%); acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ în situații excepționale, în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare suportate din bugetul de stat (26,5%); asigurarea cadrului legislativ privind politici de lucru flexibile (21,5%), respectiv introducerea instituţiei mediatorului de credite pentru IMM-uri (10,9%).

În ceea ce privește procentul cu care antreprenorii chestionați estimează scăderea cifrei de
afaceri, 34,4% au menționat mai multe de 60, 29,5% între 20 – 40, 24,6% între 40 – 60 și 11,4% între 0 – 20%.

„Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, ministrul Economiei, Virgil Popescu

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a transmis un mesaj de încredere și de responsabilitate în contextul decretării stării de urgență, anunțând faptul că Executivul va pregăti un set de măsuri economice pentru a sprijini societățile economice afectate de criza generată de noul coronavirus, subliniind faptul că economia trebuie să meargă înainte.

„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. În urma numeroaselor soluții care ne-au fost transmise pregătim un set de măsuri economice pentru a veni în sprijinul companiilor afectate de criza coronavirusului. În cel mai scurt timp se va organiza o ședință de Guvern în care vom adopta setul de măsuri care va veni în sprijinul companiilor afectate de criza coronavirusului, pentru a susține domeniul economiei, dar în mod special de a-i proteja pe cetățeni, antreprenori și pe fiecare dintre români. Suntem pe deplin conștienți că trecem printr-o perioadă de criză care lasă loc interpretărilor și incertitudinilor, dar vreau să subliniez faptul că vom gestiona această criză. Însă fac un apel la calm și la analizarea, la rece, a soluțiilor. Economia trebuie să meargă mai departe, contractele să rămână în vigoare, industria să producă, iar toate acestea să se facă în condiții de siguranță, cu aplicarea riguroasă a măsurilor de prevenție”, a afirmat Virgil Popescu.

Potrivit unui comunicat de presă de luni, 16 martie 2020, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri i-a rugat pe toți cei care administrează companii și societăți comerciale să fie raționali în luarea deciziilor, pentru a putea oferi statului posibilitatea să-i ajute.

„Am rugămintea ca toți cei care conduc companii sau firme să fie responsabili atunci când iau decizii în aceste zile pentru a ne putea oferi posibilitatea să îi putem ajuta. Să analizeze cu atenție în ce situații vor apela la conceptul de forță majoră, la deciziile de a concedia angajații pentru că, în mod contrar, nu vom putea să punem în aplicare soluțiile pe care le vom găsi. Fac apel la calm, la funcționarea pe cât posibil a activităților importante, cu respectarea indicațiilor autorităților și acordarea unei atenții sporite la igiena spațiilor de lucru și a siguranței angajaților”, a mai declarat Virgil Popescu.

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri face parte din GLI-ECOROM, grupul de lucru care își desfășoară activitatea sub coordonarea Cancelariei prim-ministrului și Administrației Prezidențiale, prin Departamentul Politici Economice și Sociale, unde s-au constituit mai multe grupuri de lucru pentru a veni cu cele mai bune soluții în aceste vremuri de criză.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Citește și