COVID-19: Un retailer de bricolaj a închis temporar toate magazinele din România
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin închide temporar, începând de luni, toate magazinele din România, în contextul măsurilor preventive privind răspândirea epidemiei de coronavirus.
„Ca urmare a Ordonanţei Militare transmisă în acest weekend, retailerul Leroy Merlin a decis să închidă temporar toate magazinele, atât pe cele aflate în centre comerciale, cât şi celelalte magazine, începând cu data de 23 martie, ca o măsură de prevenţie şi siguranţă împotriva răspândirii virusului COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Şi în Franţa, compania a decis închiderea magazinelor în acelaşi context, acestea fiind ulterior redeschise, după câteva zile.
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, cu 17 magazine în România, şi-a majorat businessul de pe plan local cu peste 10% în 2019, conform Ziarului Financiar. Ca urmare, businessul a atins pragul de jumătate de miliard de euro. În prezent, magazine Leroy Merlin există în Suceava, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa şi alte oraşe.