Crăciun și Revelion la munte. Cât cheltuiesc românii pentru vacanța de Sărbători
În jur de 150.000 de români își vor petrece sărbătorile de iarnă în stațiunile montane din țara noastră, potrivit estimărilor specialiștilor în domeniul turismului.
Doar de Crăciun aproape 60.000 de români vor fi găzduiți în hotelurile și în pensiunile din România și vor cheltui peste 8 milioane de euro pe cazare și masă, conform datelor făcute publice de către reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„De Crăciun numărul turiștilor e cam la același nivel față de anul trecut. Pe turismul rural poate este o creștere mică”, a declarat pentru gândul Traian Bădulescu, consultant în domeniul turismului.
Anul trecut, de Revelion în stațiunile din țară au ajuns aproape 75.000 de turiști, conform datelor făcute publice la începutul lui 2012 de către cei de la FPTR. Pentru acest sfârșit de an numărul lor va fi mai mare, respectiv 90.000 de persoane își vor petrece Anul Nou în stațiunile montane.
FOTO: Zoltan Racz/Mediafax Foto
Mii de persoane vor opta să se relaxeze de sărbători pe Valea Prahovei, printre cei care vor alege această destinație numărându-se în mare parte locuitorii Capitalei. „Problema pentru bucureșteni este că Valea Prahovei este cea mai apropiată”, a mai explicat consultantul în domeniul turismului.
Acesta le recomandă celor care vor să evite aglomerația de pe Valea Prahovei să aleagă ca destinație pentru petrecerea sfârșitului de an pârtiile din Păltiniș (Sibiu), cele din Borșa (Maramureș), din Arieșeni (Apuseni), din Vatra Dornei, din Semenic sau cele de pe Valea Jiului.
Pensiunile din zonele rurale, pe primul loc în topul preferințelor românilor
Circa 28.000 de turiști sunt așteptați să se cazeze de Crăciun în pensiunile aflate în zonele rurale al căror grad de ocupare depășește 80%, potrivit reprezentanților FPTR. Costul mediu al pachet turistic la o astfel de unitate de cazare este de 550 de lei, potrivit Mediafax.
Locul al doilea în clasament este ocupat anul acesta de stațiunile montane, unde românii trebuie să scoată din buzunar până la 700 de lei de persoană pentru cazare, în funcție de gradul de confort dorit și de numărul de zile ale sejurului pentru care optează.
În stațiunile balneare și în Capitală au fost vândute, de asemenea, circa 10.000 de locuri de cazare.
Fără drumuri blocate din cauza zăpazii
La ora actuală, potrivit datelor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), circulația rutieră nu este blocată sau întreruptă din cauza vremii în nicio zonă din țară, iar reprezentanții Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) au răspândit deja material antiderapant pentru ca șoferii să nu întâmpine neplăceri în trafic.
Vreme bună la final de an
Românii vor putea să își petreacă anul acesta Crăciunul pe pârtiile din stațiunile montane, având în vedere că deschiderea sezonul de schi 2012-2013 a avut loc de la finalul săptămânii trecute. Vremea va fi și ea favorabilă amatorilor sporturilor de iarnă, iar temperaturile, deși în creștere, nu vor afecta în mod semnificativ grosimea stratului de zăpadă.
FOTO: Zoltan Racz/Mediafax Foto
„Temperatura va fi în creștere și pe zona de munte, dar durata în timp a valorilor ridicate nu va fi suficientă pentru a diminua stratul de zăpadă”, a declarat pentru gândul meteorologul de serviciu al Autorității Naționale de Meteorologie (ANM).
Acesta a mai explicat și că statul de zăpadă este destul de consistent astfel încât și dacă ar scădea cu 10-15 centimentri pe parcursul următoarelor zile, românii se vor putea bucura în continuare de sporturile de iarnă. De asemenea, temperaturile normale la valori maxime se vor situa de Crăciun în intervalul -1 – 5 grade Celsius, mai cald urmând să fie în vestul țării și în zonele de deal.
Nici de Revelion temperaturile nu vor fi scăzute, după cum ne-a explicat meteorologului de serviciu al ANM. Pe parcursul nopții nu va fi ger, temperaturile urmând să fie unele normale pentru sfârșitul lunii decembrie.
La ora actuală, grosimea stratului de zăpadă variază între 2 cm și 90 de cm, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanții ANM. Astfel, dacă la Feleac zăpada este compactă, dar nu depășește 2 cm, la Predeal și Azuga aceasta atinge până la 48 de cm și este uniformă, la Sinaia și la Bușteni ajunge până la 74 de cm, iar în Munții Făgărași, la Bâlea Lac, are o grosime de 85 de cm și este troienită.
Grosimea stratului de zăpadă în diferite zone din țară
FOTO: gândul.info (date ANM)
Cât trebuie să plătească turiștii la teleschi sau la telescaun
La Poiana Brașov, unde ceremonia de deschidere a sezonului de schi a avut loc pe data de 29 decembrie, turiștii pot alege dintre cele zece instalații de transport pe cablu, printre care se numără cinci teleschiuri și două telescaune.
Pentru o singură coborâre sau urcare românii trebuie să plătească 20 de lei/adult și 10 lei/copil, cu o vârstă mai mică de 12 ani. Un abonament pentru 10 zile costă 960 de lei.
Printre cele mai aglomerate pârtii din Poiana Brașov se numără, în momentul de față, Drumul Roșu și Sulinar, cele mai mari ca lungime din România, ele măsurând 4.752 de metri, respectiv 3.394 de metri.
Pe pârtia Clăbucet din Predeal, cu o lungime de 2.100 de metri, în această seară aici va fi pusă în funcțiune și nocturna pentru cei care vor să schieze și pe timpul serii. Pentru a închiria echipamente destinate sporturilor de iarnă, turiștii care ajung la Clăbucet trebuie să plătească, în medie, între 40 de lei.
La Cavnic stratul de zăpadă ajunge până la 75 de metri, iar prețul unui abonament pe o zi la teleschi, care funcționează între ora 08:00 și ora 21:00, costă 95 de lei/adult și 90 de lei/copil, iar cel pentru o oră costă 30 de lei/adult și 25 de lei/copil.
Și pe pârtiile Kalinderu 1 și Kalinderu 2 din Bușteni turiștii au început să practice sporturile de iarnă încă de la finalul săptămânii trecute, aici ajungând sâmbătă circa 1.000 de români. Cele două pârtii din județul Prahova sunt echipate cu nocturne și sunt deschise până la ora 22:00, potrivit Mediafax.
Stațiunea Azuga a fost vizitată și ea, sâmbătă, de circa 700 de turiști, pârtiile de aici fiind și ele bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.