Prima pagină » Economic » „Credem că se vor mai face descoperiri de gaze naturale și petrol în România. Țara ar putea deveni unul dintre liderii creșterii economice în Europa” – Mark Mobius

„Credem că se vor mai face descoperiri de gaze naturale și petrol în România. Țara ar putea deveni unul dintre liderii creșterii economice în Europa” – Mark Mobius

Mark Mobius laudă România.

România a luat deja multe „medicamente amare” recomandate de FMI și, drept rezultat, pare bine poziționată pentru a avea parte de o creștere accelerată în următorii ani, comentează pe blogul său Mark Mobius, omul din spatele Fondului Proprietatea, președinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.

El crede că cele mai recente turbulențe politice din România sunt un exemplu despre cum „politica și luptele pentru putere pot impiedica progresul economic”, dar acum, după ce o parte din nesiguranța politică a fost înlăturată, consideră că România își poate continua drumul într-un mod productiv.

În opinia acestui adevărat guru al piețelor emergente, lupta pentru autoritate din această vară dintre prim-ministrul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu a dus la deprecierea monedei locale (leul) la nivele record față de euro, iar această situație „a împiedicat eforturile țării de a se împrumuta și a subminat încrederea investitorilor”.

Mark Mobius face o trecere în revistă a evenimentelor de pe scena politică din România, amintind suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu și invalidarea referendumului pentru demiterea președintelui, adăugând că „aceste fricțiuni au creat derapaje economice”, exacerbate și de impactul negativ al crizei din zona euro.

„Economia României ar putea să devină unul dintre liderii creșterii din Europa”

Despre intrarea în recesiune. „Totuși, spre deosebire de alte zone ale Europei, este improbabil din punctul nostru de vedere ca România să intre în recesiune în acest an. Conform previziunilor FMI din august 2012, rata de creștere în 2012 a PIB-ul României este estimată la aproximativ 1% și se așteaptă îmbunătățirea ei la 3% in 2013”, comentează Mark Mobius.

Despre „medicamente amare”. „România a luat deja multe > recomandate de FMI și, drept rezultat, pare bine poziționată pentru a avea parte de o creștere accelerată în următorii ani. Bineînțeles, anul 2012 a fost greu din cauza problemelor din zona euro și a disputelor politice, dar odată ce aceste probleme trec, cred că economia României ar putea foarte bine să devina unul dintre liderii creșterii din Europa”, arată guru piețelor emergente.

– Despre măsurile de austeritate. „Multe alte țări din UE încă trebuie să aplice dificilele măsuri de austeritate pe care România deja le-a implementat. Deși a fost forțată să cheltuiască o parte din rezervele sale, Romania a reușit să-și reducă bugetul și să-și plătească datoriile, o situație care a fost recunoscută anul acesta și de unele agenții de rating, în contrast cu multe țări din UE care au avut parte de retrogradări in 2012”, se arată în postarea sa.

– Despre resursele naturale ale Romaniei. „Mulți cunosc vastele bogății petroliere ale Rusiei, dar România a fost, de fapt, prima țară din Europa care a produs petrol la scară larga, cu o producție de titei înregistrată oficial în statisticile internaționale. Credem că se vor mai face descoperiri de gaze naturale și petrol, așa că acesta este un alt domeniu de care suntem interesați ca investitori”.

El mai spune că ar dori ca Guvernul român să aducă mai multe companii de stat pe piața de capital.

La final, Mark Mobius și-a exprimat nemulțumirea în ce privește punerea în aplicare a ordonanței privind guvernanța corporativă pentru companiile de stat – adoptată în decembrie 2011 – aplicarea ei fiind considerată „destul de lentă și puțin dezamăgitoare”, sperând ca Guvernul român se va ocupa de neconformitățile cu principiile de guvernanța corporativă, pentru a restructura cu succes companiile de stat.

Citește și