Cresc tranzacțiile cu birouri în primele nouă luni ale anului, dar peste 300.000 de metri pătrați nu au chiriași
„Având în vedere livrări de aproape 7.000 metri pătrați în trimestrul 3, stocul modern de clădiri de birouri în București a ajuns la 2,219 milioane de metri pătrați. Este așteptată livrarea a încă 71.000 metri pătrați până la sfârșitul anului, precum și alți 95.000 metri pătrați în 2015 doar în zonele Nord și Vest. În continuare focusul dezvoltatorilor este pentru proiecte de clasa A, cu specificații tehnice deosebite”, se arată în cel mai recent raport realizat de CBRE.
Pe de altă parte, cererea pentru spațiile de birouri moderne a continuat să crească în perioada analizată (iunie-septembrie 2014) ajungând la peste 70.000 metri pătrați, din care cererea netă (pre-închirieri, extinderi de spații și contracte noi, n.r.) reprezintă 80%. Zona de Nord și zona Pipera au atras peste două treimi din totalul tranzacționat în acest trimestru, 41%, respectiv 25%.
„Cel mai important aspect pentru consolidarea pieței de birouri din București o reprezintă nivelul stabil al contractelor de pre-închiriere – vorbim de peste 12.000 metri pătrați semnați doar în trimestrul trei, iar pentru tot anul peste 48.000 metri pătrați, sau 20% din total spațiu tranzacționat”, se arată în raport.
Astfel, potrivit calculelor MEDIAFAX suprafața tranzacționată în primele nouă luni totalizează 240.000 de metri pătrați, față de 210.000 metri pătrați, raportată de CBRE România la finele lunii septembrie a anului trecut.
„Ca urmare a volumului redus de noi spații moderne livrate și a cererii în creștere, rata de neocupare a scăzut la 14,1% de la 14,7% trimestrul anterior. În continuare există diferențe substanțiale între sub-zone – de la sub 10% în CBD (centrală, n.r.) și zona Vest, în jur de 15% pentru zonele Nord, Est și Sud și aproape 20% în zona Pipera. Preconizăm scăderea în continuare a acestui indicator, posibil de 12-12,5% până la sfârșitul anului viitor”, menționează sursa citată.
Astfel, aproape 313.000 metri pătrați de birouri din București nu au chiriași.
Reprezentanții CBRE estimează că pentru următorul an livrările vor totaliza în jur de 150.000 de metri pătrați, o rată de neocupare de 13,5% până la sfârșitul anului și de 12% la finele anului 2015.
„Dar în 2016, dacă pentru toate proiectele care sunt în plan va începe construcțua în următoarele 3-6 luni și vor fi livrate, am putea vedea o creștere a gradului de neocupare, în strânsă corelare cu rata de absorbție a acestori proiecte”, estimează consultanții CBRE.
Pentru acest an însă, aceștia apreciază că pe fondul stabilizării principalilor indicatori de performanță (scăderea ratei de neocupare, creșterea cererii și a tranzacțiilor de pre-închiriere), rata randamentului investițional s-a redus cu 25 puncte procentuale în trimestrul trei, ajungand la 7,75%. Astfel, dintre toate piețele importante din regiune, Bucureștiul este cea mai atractivă piața pentru investitori.
„Cel mai important este numărul și anvergura proiectelor anunțate pentru zona Pipera – astfel aici se găsesc 66% din proiectele aflate în dezvoltare în București. Această situație este una nouă, după ce în perioada 2011 – 2013 nu s-a livrat nimic în zonă. De altfel, zona Pipera poate fi delimitată între zona Pipera Sud, cu acces la metrou, unde cererea este în creștere și rata de neocupare este de sub 10%, și zona Pipera Nord, care se confruntă în continuare cu o rată de neocupare de peste 30%”, se mai arată în raport.