Ministrul de Finanțe din Cipru, Michael Sarris, se întoarce vineri de la Moscova fără un nou acord de finanțare din partea Rusiei, scrie Reuters.
Oficialul cipriot a încercat timp de două zile în Rusia să negociete o sursă alternativă de finanțare, țara sa având nevoie de circa 5,8 miliarde de euro pentru a beneficia de un sprijin financiar de 10 miliarde de euro din partea Uniunii Europene.
Printre măsurile luate în calcul de autoritățile cipriote pentru strângerea banilor se numără înființarea unui „fond de solidaritate națională” în care ar putea fi incluse active ale fondurilor de pensii, anumite active ale statului precum și proprietăți care aparțin Bisericii Ortodoxe.
Autoritățile din Cipru au nevoie de 5,8 miliarde de euro pentru salvarea sistemului bancar, respectiv pentru recapitalizarea celor mai mari două bănci. În situația în care statul insular nu reușește să asigure solvabilitatea băncilor, Banca Centrală Europeană (BCE) a amenințat că va opri de luni mecanismul prin care instituțiile de credit accesează lichiditate de urgență de la BCE. Parlamentul se reunește vineri pentru a discuta un plan de restructurare a sistemului bancar.
Agenția de Rating Standard&Poor’s a retrogradat vineri Ciprul cu o treaptă de la „CCC+”, risc substanțial, la „CCC”, extrem de speculativ.
Parlamentul cipriot a respins marți măsura taxării depozitelor bancare cerută de miniștrii de finanțe din zona euro în schimbul pachetului de sprijin financiar de 10 miliarde de euro.
Liderii europeni au acordat statul un răgaz până luni pentru a prezenta un nou plan prin care să strângă cele 5,8 miliarde de euro. Băncile din Cipru rămân, în tot acest timp, închise.
De altfel, situația din Cipru i-a făcut pe oameni să își dorească ieșirea din zona euro și apropierea, în schimb, de Rusia, potrivit unui sondaj de opinie.