Prima pagină » Economic » CRIZĂ FĂRĂ PRECEDENT l „Am văzut cum economia mondială s-a oprit!”

CRIZĂ FĂRĂ PRECEDENT l „Am văzut cum economia mondială s-a oprit!”

CRIZĂ FĂRĂ PRECEDENT l „Am văzut cum economia mondială s-a oprit!”

Un mesaj îngrijorător vine tocmai de la directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care consideră că pandemia de COVID-19 a paralizat economia mondială şi a aruncat lumea într-o recesiune care va fi „mult mai gravă” decât criza financiară globală din 2008-2009.

Oficialul FMI a făcut apel la economiile avansate, astfel încât să-şi extindă eforturile pentru a ajuta economiile emergente şi ţările în curs de dezvoltare să depăşească impactul economic şi sanitar al pandemiei.

„Această criză este fără precedent. Am văzut cum economia mondială s-a oprit. Suntem acum într-o recesiune care este mult mai gravă decât criza financiară globală din 2008-2009”, a declarat Kristalina Georgieva cu ocazia unei conferinţe de presă comune cu directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citată de Reuters și preluată de Agepres.

Și David Malpass, președintele Băncii Monciale (BM), a lansat un mesaj asemănător.

„Dincolo de impactul sanitar al pandemiei de COVID-19, ne aşteptăm la o recesiune globală majoră”, a scris oficialul BM într-o postare pe reţeaua LinkedIn.

Conform precizărilor șefei FMI, pieţele emergente şi economiile în curs de dezvoltare au fost lovite de criza COVID-19. Ea a adăugat că investiţii de aproape 90 de miliarde de dolari au ieşit de pe pieţele emergente, mult mai mult decât în perioada crizei financiare din 2008.

Totodată, unele state sunt afectate de scăderea dramatică a preţului materiilor prime. Astfel, potrivit precizărilor lui Georgieva, aproape jumătate din cele 189 de stat membre ale FMI au solicitat acordarea de finanţare de urgenţă pentru a putea răspunde provocărilor generate de pandemia de coronavirus.

Atât directorul FMI, Kristalina Georgieva, cât şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au făcut un apel, astfel încât finanţarea de urgenţă să fie utilizată în principal pentru consolidarea sistemelor medicale, plata doctorilor şi asistentelor şi achiziţionarea de echipamente de protecţie.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja