Cu cât ar putea fi suplimentat programul „Prima casă”. Decizia Ministerului de Finanțe
„Nivelul plafonului suplimentar de garantare pentru 2016 este fundamentat de perioada scurtă rămasă până la finalul anului. Decizia suplimentării a fost luată ca urmare a ritmului intens și susținut de acordare a garanțiilor, care demonstrează interesul și angajamentul în creștere atât la nivelul finanțatorilor, cât și al beneficiarilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Potrivit MFP, în perioada ianuarie-septembrie 2016 au fost acordate 27.329 de garanții, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei. În cadrul Programului, rata creditelor neperformante este de 0,3%, din totalul garanțiilor acordate. Până în prezent au fost executate 498 de garanții. Plafonul total de garantare pe anul 2016 este de 2.690,3 milioane de lei.
Din 2009 când a fost lansat Programul Prima Casă și până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanții, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.