Cu cât au crescut prețurile din România în luna ianuarie
Față de decembrie, prețurile au crescut la alimente cu 0,5% și la mărfuri nealimentare cu 0,2%, tarifele serviciilor urcând cu 0,6%.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la legume (4,5%), ouă (1,2%) și fructe (1%).
Comparativ cu ianuarie 2014, alimentele s-au ieftinit cu 0,7%, dar produsele nealimentare au avut prețuri mai mari cu 0,5%, iar tarifele cu 2,2%.
„Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2014 – ianuarie 2015) față de precedentele 12 luni (februarie 2013 – ianuarie 2014), calculată pe baza IPC, este de 1,0%”, arată INS, într-un comunicat.
La începutul lunii februarie Banca Națională a României a modificat în scădere prognoza de inflație pentru acest an, de la 2,2% la 2,1%.
Rata anuală a inflației s-a situat în decembrie la 0,83%, înregistrând un minim record.
Creșterea medie a prețurilor a fost anul trecut de 1,1% față de 2013, determinată pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC), și de 1,4% după indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC).