Cu ce trenuri vor circula anul viitor călătorii pe Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Pantelimon

Publicat: 15 07. 2015, 18:41

Motivul este legat de blocarea, în luna aprilie, de către procurorii DNA, a procedurii de achiziție a trenurilor noi de metrou atribuită companiei spaniole CAF.

„Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5 vor fi din parcul de inventar al Metrorex. În funcție de traficul de călători, pentru asigurarea capacității de transport pe Magistrala 5, tronsonul I, vor fi minimum 8 trenuri și maximum 13 trenuri”, au declarat reprezentanții Metrorex pentru economica.net.

Trei membri ai comisiei de licitație din Metrorex sunt cercetați penal de DNA în legătură cu această licitație.

Potrivit unui răspuns oficial al DNA, la solicitarea Mediafax la acea dată, procurorii anticorupție fac verificări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Ancheta DNA îi vizează pe Valeriu Picu, Gabriel-Constantin Sburlan și Mihai-Marian Andronescu, membri ai comisiei de licitație. De asemenea, procurorii îl anchetează și pe Ovidiu Băncescu, reprezentant al CAF.

Licitația cu o valoare estimată de aproximativ 440 milioane euro, cu TVA, vizează achiziția a minim 43 și maxim 51 de trenuri pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, cu 258, respectiv 306 vagoane, printr-un acord-cadru cu până la patru contracte subsecvente.

Pentru acest contract, Metrorex a primit la 15 octombrie oferte din partea Astra Vagoane Călători (1,14 miliarde lei), Alstom Transport (322,2 milioane euro), CAF (309,3 milioane euro), CSR din China (272,3 milioane euro) și Pesa din Polonia (1,5 miliarde lei). Sumele nu includ TVA.

Metrorex a mai atribuit CAF, în anul 2011, un contract în valoare de 97 milioane euro, pentru livrarea a 16 garnituri. Acordul a fost extins la finele anului trecut cu încă opt trenuri, cu un cost de 47 milioane de euro.